După un ocol de 360 de grade în jurul întunericului, brațele noastre s-au reîntregit în lumină.Filed under: Aforisme/Gânduri scurte Tagged: 360 de grade, aforisme, dragoste, ganduri, imbratisare, intuneric, iubire, lumina, oameni, viata
Citește mai departeMi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos.
Citește mai departeUnii oameni se feresc de psihoterapie și de psihologii de care au nevoie, pentru că li se pare periculos să-și zgândăre trecutul. Alții evită chiar și întâlnirile cu personajele copilăriei sau tinereții lor, absentând la nunți, botezuri, înmormântări, revederi de liceu. La ce nu fac față, de fapt? Sunt momente de bilanț inevitabil. Se fac […]
Citește mai departeTu,omule,ca frunza verde te întrebi mereu,cum vei putea zburaspre cer, spre curcubeu.Întâi, te roagăla seminţa purtătoarede amintiri şi taine seculare,să te răsară primei ramure în dar,apoi tu vei putea sperala ţelul lui Icar.La anul, altă ramurămai sus te va purta,şi tot aşa în timpul ce-o urmavei dormi iarna,în primăvară trează,treaptă cu treaptă te urmează.Copacul, multe crengiva înălţa în timpurcându-te spre piscul lui de-Olimp...unde când vântul lin va adia,doar prima care-atinge vârful va zbura.
Citește mai departeera o țară frumoasă și tare era bine/ era aerul sfînt și limpede de respirat peste rîuri și ierburi din creștet pînă în vale / încît vedeam clar toate silabele noastre pe buzele voastre mamă și tată cît de frumos colorată e harta mea/ oare așa este lumea nimeni nu mă auzea în timp ce tremuram fericită cu palma mea de om/ călătoare peste palma voastră de pămînt/ mamă și tată cum pot eu plînge
Citește mai departeera o țară frumoasă și tare era bine/ era aerul sfînt și limpede de respirat peste rîuri și ierburi din creștet pînă în vale / încît vedeam clar toate silabele noastre pe buzele voastre mamă și tată cît de frumos colorată e harta mea/ oare așa este lumea nimeni nu mă auzea în timp ce tremuram fericită cu palma mea de om/ călătoare peste palma voastră de pămînt/ mamă și tată cum pot eu plînge
Citește mai departeÎmi stau pe tâmple muze albe. Privesc în jur, a început să ningă. Fiori albi mi se agață în păr ca niște fluturi beți de lumină. În ziua asta gri plouă cu îngeri reci ce-și poartă frigul pe transparentele aripi ca niște vise. Din loc în loc Pământul și-a sfâșiat așternutul de zăpadă și pare doar o existență neagră și străină. Câțiva nori plumburii îngrămădesc cerul într-un
Citește mai departe„Dacă vrei să ajungi sus, folosește picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te cățăra pe spinarea sau pe capul altora.” ...
Citește mai departeCum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie? Cu o zi mai înainte era un cer mare, întins ca un așternut alb țesut în casă pentru trupul unei fecioare. Pe cer abia lumina luna, un crai nou imens, subțire și auriu precum arcușul gigantic al unei mari simfonii.
Citește mai departeCum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie? Cu o zi mai înainte era un cer mare, întins ca un așternut alb țesut în casă pentru trupul unei fecioare. Pe cer abia lumina luna, un crai nou imens, subțire și auriu precum arcușul gigantic al unei mari simfonii.
Citește mai departe