Sări la conținut

Personal

Personal

Folia&Follia

Toată lumea ştie că podeaua se află jos şi tavanul sus… Toată, pe naiba! Pentru el se prăbuşeşte realul! Cum se prăbuşeşte? Din tavan înspre podea, fireşte şi, împreună cu el, şi telefonul său. Şi, atunci, numai ce îl auzi că zice „Che follia!”* scurt, fără mama mia** şi ştii că iar a confundat podeaua […]

Personal

Plouă-n mai, avem mălai

Motto: Hei, tu, spectatorule! Nu mai fi negativist! Lumea nu s-a golit încă de semnificaţie, chiar dacă realitatea e, adeseori, ireală. ~Despre TEATRUL MEU, pe care urmează să-l construiesc, scrisoare deschisă către FRISOMAT~ Dragă partenere, mi-am dat seama că fără tine, aş putea merge pe un drum lăturalnic şi absolut neprietenos, şi, cum se zice […]

Personal

Dimineţi melinisiene- un alt fel de lume

Uneori, dimineaţa, când mă trezesc, mai exact în momentul în care redevin conştientă, îmi reamintesc câte poate fiinţa-mi şi câte poate ea redeveni. Şi, atunci, mai înainte de-a alunga starea aceasta cu apă rece, mă scufund pentru o vreme, recunoscătoare, ca o petală de trandafir de dulceaţă în miere de salcâm, în uimirea că încă […]

Personal

Eeee,a fost un român

Mi-am permis sa postez durerea unui român care a lucrat in Italia,foarte frumos scris si bine punctat.Eu zic sa-i ascultați sfatul!"Astazi mi-am facut curaj si m-am dus sa vad cu ochii mei locul care in 2015 m-a bagat in coma timp de doua zile.E totul ca atunci. O nenorocita de teava printre balarii, am desvelit-o eu (atunci nu am știut în ce am lovit). În imagini se vede locul unde a lovit drujba, a tăiat fierul ca pe varză.Atunci lucram cu una dintre cele mai puternice drujbe ''STIHL 660'' țeava nu se vedea și în momentul când vârful lamei de aproape 80 cm. a lovit-o mi-a aruncat-o-n față despicând-o în două practic, am pierdut aproape instantaneu tot sângele și în 10-15 min. am intrat în comă, țin minte că am avut puterea să mă târăsc până în stradă pentru că eram și singur apoi......Deși au trecut 2 ani, nimeni nu a luat nicio masura de siguranta dupa gravul accident de munca, macar sa faca un gardut imprejur.Peste ani

Personal

UPDATE: Demolari in Bucuresti: casa de pe Poligrafiei, colt cu Parcului (galerie FOTO | HARTA)

UPDATE: Clădirea a fost demolată, probabil în acest weekend.Casa de care scriu aici, aflata pe Bulevardul Poligrafiei colt cu Parcului, nu este din cate cunosc monument istoric, in ciuda unor elemente arhitecturale valoroase.O stiu de ani buni, stinghera si nealiniata cu Bulevardul Poligrafiei, ascunsa printre crengile copacilor, pe timp de vara. Terenul pe care se afla este in continuarea Crowne Plaza si apartine lui George Copos. Acesta anuntase in trecut un proiect imobiliar de proportii in vecinatatea hotelului sau, dar nu suflase o vorba de vreo demolare. In ianuarie 2008, presa scria de proiectul unui zgaraie-nori de 27 de etaje, cu o suprafata totala de 56.0

Personal

Manifest pentru conştientizare şi igienă

Se întâmplă că, în teatru, şi în al meu şi în general, igiena poate să fie un obiect al realităţii, iar în realitate, să nu fie. De fapt, în realitatea asta a mea, prea puţine spaţii arată cum ar trebui să arate sau folosesc ce ar trebui folosit ca să capete valoare expresia „curăţenie lună”. […]

Personal

Intrarea în Melk(II)

Fiindcă e prima zi de Paşti, aici, în amintire, sar peste oraş şi mă sui direct în cerul lui: Abaţia Melk. La intrare stă scris „ABSIT GLORIARI NISI INCRUCE” (Gloria este găsită numai prin cruce) şi, mărturisesc că, scriind acum, am zis în gând, în loc de „găsită”, „greşită”. Nu comentez mai mult de atât, uneori […]

Personal

Cum să cultivi un gând de bine

Dacă dispare un tip de om, de ce nu te apuci să-l cultivi chiar tu? Reţetar! Pasul 1. Gogoşi de mătase sau despre plante şi alte lucruri bune Când au înflorit plantele medicinale ale lumii ăsteia, Dum(nezeu) le-a cules, le-a ales, le-a pus la uscat la soare şi-apoi, a pus un ol gigant de pământ pe […]