Nu poți scrie fără să simți
Nu poți scrie fără să simți. Poți așeza cuvintele în rânduri cuminți, poți îmbrăca frazele în cele mai frumoase haine, dar dacă nu bate în ele o inimă - rămân goale, ca niște scrisori fără destinatar. Scrisul adevărat nu se naște din ceea ce știi, ci din ceea ce te doare, te înalță sau te arde în tăcere. Vine din ce-ai pierdut și n-ai uitat, din ce-ai primit și n-ai știut să păstrezi, din ce-ai iubit și te-a învățat să mergi mai departe. Scrisul nu e o dovadă că știi. E o mărturie că ai simțit. Când scrii din cunoaștere, textele pot deveni corecte, ordonate, chiar admirabile, dar când scrii din simțire, ele prind suflet. Se strecoară în oameni ca o bătaie ușoară în piept, ca o amintire pe care nu știau că o poartă. Uneori, scrii ca să nu te frângi. Alteori, ca să spui „mulțumesc” cuiva care nu te mai poate auzi. Scrii ca să nu uiți cine ești, ca să-ți aduci aminte de unde vii. Scrii ca să legi bucăți din tine pe care altfel nu le-ai mai putea ține laolaltă. Cuvintele nu se nasc