Cine spune că, dacă te afli într-o carte, dacă
ești invenția unui autor nebun (să zicem), nu ai voie să iei și tu
o carte și să te răsfeți cu ea prin mijlocul vreunui capitol? Așa
cum noi urmărim viețile unor persoanje reale în lumea lor, la fel
de bine pot face și ele asta. Nu vorbesc aici de povestirea în
ramă. Nici pe departe. Tot ceea ce vreau să spun e că ”fiecare
personaj își dorește ceva, chiar dacă e vorba doar de un pahar cu
apă”. Și atunci, e imposibil să nu se găsească cel puțin unul care
să-și dorească o noapte petrecută în compania unei cărți în locul
unei petreceri într-un bar îngust și plin de
fum.
E interesant, știi de ce? Dacă ele fac toate
lucrurile pe care le facem și noi, evident, sunt mai aproape de noi
ca homo sapiens. Dar dacă fac toate astea și mai și citesc pe
deasupra, e clar că le putem străbate personalitățile mult mai ușor
și mai rapid. Suntem ceea ce citim.
Așadar, iată o listă cu ceea ce ne recomandă să
citim personajele din lecturile noastre:
#1 “The Yellow Book”
Dacă ați citit ”Portretul lui Dorian Gray” al lui
Oscar Wilde, cu siguranță vă amintiți de ”The Yellow Book”. Cartea
nu a existat decât în viața lui Dorian, ci și în realitatea de zi
cu zi. Publicată în decursul anilor 1894-1897 de către Elkin
Mathews și John Lane, a fost un jurnal literar
al Marii Britanii, care apărea periodic. Conținutul ei (poezii,
povești, povestiri, eseuri, ilustrații) a fost asociat cu
estetismul și decadența, de aici și legătura cu romanul lui
Wilde.
Lordul Henry îi trimite lui Dorian un exemplar al
jurnalului știind că are să-l înveselească, într-o oarecare măsură,
după ce prima lui iubire recurge la suicid. ”După câteva minute era
absorbit. Era cea mai ciudată carte pe care o citise vreodată. Îi
părea că în veșmântul splendid, până la sunetul delicat al
flautelor, păcatele lumii treceau pe lângă el într-un spectacol
prostesc. Lucruri pe care prea puțin le visase deveneau deodată
adevărate pentru el. Lucuri pe care nu le visase niciodată i se
descopereau pe rând.”
”The Yellow Book” e înțeleasă de criticii literari
ca fiind o operă a decadenței pariziene, care a influențat puternic
estetismul britanic. În același timp, în Franța, cărțile de acest
gen erau împachetate în hârtie galbenă, pentru a avertiza publicul
în legătură cu lascivitatea conținutului.
#2 ”Pe Drum”, Jack Kerouac
Deși apărută recent la noi în țară, ”Jurnalul unui
adolescent timid” de Stephen Chbosky a umplut librăriile încă din
prima zi. Cu toate că, de obicei, cartea se presupune a fi mai bună
decât filmul, de data aceasta cred că și cartea, și filmul sunt la
fel de bune (cu toate că, bineînțeles, în film nu au fost surprinse
toate scenele din carte). În același timp, protagonistul, în ciuda
depresiei pe care o poartă cu el oriunde ar merge, reușește să
evadeze din realitate prin cărți. Și, printre cărțile pe care el le
descoperă treptat, ni le descoperă și nouă.
”Pe Drum” este una dintre lecturile lui Charlie,
recomandată de profesorul de engleză de la liceu. Eu sunt extrem de
încântată că am aflat de titlul acesta, pentru că sunt o mare fană
a Generației Beat. Cartea e considerată o Biblie a generației, pe
care trebuie neapărat să o am în bibliotecă. ”Romanul este, în
același timp, o descriere a Americii anilor ’50 și a beatnicilor, a
tinerilor obsedați de exprimarea libertății individuale, aflați
într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme, indiferent de
mijloacele folosite, de la calătorii inițiatice la sex si droguri.
”Pe drum” are multe accente autobiografice, personajul principal,
Dean Moriarty, fiind un alter ego al lui Neal Cassady, figura
emblematică a generatiei Beat.”
#3 ”The Rising Tide of Color: The Threat Against
White World-Supremacy”
Despre cartea aceasta aflăm de la Tom Buchanan,
din romanul lui Fitzgerald, ”Marele Gatsby”. După ce o citește, Tom
afirmă într-o conversație la care este prezent protagonistul că
”civilizația se duce de râpă”. Subiectul abordat sugerează ideea
unui colaps al populației albe și al colonialismului, deoarece
numărul popoarelor de culoare creștea din ce în ce mai mult. Mai
mult, ideea tinde către o formă de rasism științific, prin care
autorul susține separarea raselor primare ale
lumii.
Am citit ”Pădurea Norvegiană” acum un an și
jumătate și încă mi-e greu să uit povestea tristă a lui Watanabe.
”Marele Gatsby” îl ajută pe protagonist să formeze o prietenie
frumoasă cu seniorul său, Nagasawa, pornind de la o discutie
literară în jurul subiectului romanului. Mă bucur că am citit și eu
”Marele Gatsby” și că am putut lua parte, în mod indirect, la
conversația celor doi.
#5 ”Comentariile lui Caesar”
Chiar acum mă ocup de traducerea unor părți ale
operei pentru ora de latină și mă bucur că le pot menționa și aici.
În ”Contele de Monte Cristo”, de Alexadre Dumas, Luigi Vampa este
cel care ne recomandă, în mod indirect, ”Comentariile lui Caesar”.
Contele, alături de Franz d'Epinay, venind să-l elibereze pe Albert
de Morcerf, îl găsesc pe bandit citind.
Opera prezintă cu obiectivitate cei nouă ani pe
care Caesar îi petrece în război, cu toate că el însuși a scris-o
și ar fi putut la fel de bine să fie subiectivă. Mă duce cu gândul
la cartea lui Hitler, pe care însă nu am citit-o, din păcate, dar
despre care am auzit inclusiv în ”Hoțul de
cărți”.
Cred că, pe lângă faptul că ne bucurăm de firul
narativ și de personaje, tuturor ne place să învățăm câte ceva din
cărțile pe care le citim. Da, aflăm lucruri din viața de zi cu zi
pe care nu le știam înainte, descoperim citate noi, profunde,
descoperim chiar și muzica pe care o ascultă unele personaje etc.,
etc. Cu toate astea, cred că cel mai palpitant e atunci când
găsești o carte într-o altă carte.
Voi ce cărți ați găsit prin lecturile personajelor
voastre preferate?
