A trecut aproape un an de cand ai pornit o calatorie pe
care cu greu o putem accepta si intelege.
A trecut aproape un an de cand zambetul tau si vocea ta
au ramas o amintire.
A trecut aproape un an de cand nu ne-am mai povestit
intamplarile de peste zi.
A trecut aproape un an de cand lacrimile sunt singurele
care ne mai ating obrajii. Cateodata ma intreb daca nu cumva
lacrimile sunt felul vostru, al celor plecati, de a ne mangaia. Si
alteori ma gandesc ce bine ar fi fost, totusi, daca in locul
lacrimilor am fi avut parte de o imbratisare...
A trecut aproape un an de cand nu putem sa nu ii
invidiem pe cei care va au alaturi. De cand ati devenit doar o
amintire. O amintire frumoasa, ce-i drept, pe care nimeni nu poate
sa o stearga din sufletele noastre. Dar, din pacate, si o amintire
a greselilor pe care le-am facut si pentru care nu am apucat sa va
cerem iertare.
A trecut aproape un an de cand cuvintele nu mai au
sens. De cand simtim lucruri pe care nu vrem sa le simtim. De cand
va cautam si nu va mai gasim...
A trecut aproape un an de cand telefoanele ne suna a
tristete. A trecut o zi de nastere. A trecut si a doua. A trecut si
a treia... de cand numaram nu cati ani am implinit, ci cat timp a
trecut de cand nu ne-am mai urat "La multi ani!".
A trecut aproape un an de cand ne construim amintiri
noi. In lipsa voastra. Pe care stim sigur ca le vedeti. Si pentru
care va bucurati. Dar nu alaturi de noi... Ci de acolo, de
departe...
A trecut aproape un an de cand nu va mai putem intreba
cum sa procedam intr-o situatie... acum trebuie sa ne rezumama la
"oare... ce-ar fi facut daca"...
A trecut aproape un an de cand cu totii (si noi, dar cu
siguranta si voi) invatam sa ne traim viata unii fara altii.
A trecut aproape un an. Cel mai trist este ca vor mai
trece...
Be always informed about my activity by subscribing to my
posts!
