Ardeau ca niste facle vii,în vârf de firave tulpini.Îsi înãltau râzând zglobiiobrazul rosu dintre spini.I-am adunat cu mâini avare,am rãtãcit în seara blândã,umplându-mi bratele de floareînvãpãiatã si plãpândã.Si m-am întors într-un târziu,departe câmpul rãmânea,atât de singur si pustiu,în urma mea.Dar când acasã-am încercatsã-i strâng înttr-un aprins buchet,toti macii mei s-au scuturatca niste lacrimi pe parchet.Din volumul "Poezii/Poésies", 1996preluare de aici: http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html#11