Soseaua, brazdata de gropi tainice, e deja aglomerata. Semafoarele coloreaza claxoanele ce apar subtil, cand multimea isi agita membrele gasind noi modalitati de a traversa strada fara a mai astepta sa se calmeze atmosfera. E al doilea autobuz uzat ce trece pe langa mine, plin de chipuri a caror zambete nu le voi cunoaste niciodata. In oglinzile si geamurile sale nespalate eu tot nu am reusit sa revad soarele asa cum speram inainte sa ies din camera dezordonata in intuneric. Inca ma inspaimanta prezentul cu tentaculele sale scurte ce nu-ti permit sa te invarti mai mult de o secunda. Prezentul e inamicul ce ma trimite inevitabil in trecut. Ghidata de trotuar, in zgomotul tobelor murdare de esapament nu imi mai aud gandurile. Incontinuu sterg amintiri si ganduri in liniste, caci aici nimeni nu ma cunoaste, deci nu au cum sa afle ce lupta duc pentru ca lesinatul meu suflet sa-si revina. Baloanele de sapun, ce le arunc inspre oameni, se sparg mult prea repede si niciunul dintre ei nu