CARTEA
Cartea se
scrie cu
sânge – sub
dictarea
„luminii din
lumină” – adică – a Lui
Dumnezeu Cel
Care s-a Răstignit pentru noi -
încăpăţânaţii - cu
cele mai variate şi
năstruşnice
nevoi
Cartea se
scrie cu Sângele din
Rănile
Vieţii – şi e confirmată – cu
ascunsă rază a gheţii –
de
cel ce-a dictat-o – adică –
oricât n-aş vrea
eu - de
Dumnezeu
Cartea e
scrisă şi cu
Lacrimile Morţii
– şi deci numai
noaptea o pot duce – ca pe-o
tainică
suplìcă şi a
sorţii
arvună – să-i
dea
Dumnezeu – rezoluţia
cea
bună.
Cartea e
scrisă – uneori – din
disperarea şi
revolta
copistului – de a nu i se
permite
opinie personală – şi
atunci
pluteşte
deasupra
filelor ei supărate (cu pofta de
a
răsturna tot
tărâmul!) -
violent
deschise şi
răsfirate - un început
de
tornadă – cu fulgere şi
tot
tacâmul – dar o tornadă
încă
neînfiripată – anemică
şi
gripată – tornadă
divină
netrecută în
faptă
grăitor-tunătoare
deplină: până la
urmă
se dovedeşte a fi fost doar
o
boare – a unui Dumnezeu ce-a
deschis
fereastra raiului – şi stă – şi
El - la
răcoare... – ...nu se confirmă
cumplita
rumoare – că ar fi închis
Dumnezeu
Cartea – pe
veci - sub
Blestem
şi
Heruvimă
Candoare...
dar toate
astea-s mistice pricini
şi
de nedesluşit nicicând
(deci
neslovenite de nimeni!)
SFINTE TAINE: Cartea
este şi expresia necesităţii
Lui
Dumnezeu – de a nu fi
şi
rău – de a nu rămâne „pe
scut”:
singur şi
mut...
de aceea
scribul şi
Cartea sunt
UNA (...fireşte – se zice -
mai agreată-ar
fi
Cartea –
care din Graiul Dumnezeiesceste
Partea! –
dar care-i şi mai plină de
Sfânt Tupeu
– şantajându-L pe
Dumnezeu – de când ar fi auzit
Ea că
autorul fiinţei Ein-aş fi
tocmai
eu...) – ...mă rog – reţineţi
de-aici doar:
asta: Carteaşi scribul
sunt trataţi de
Dumnezeu – ca fiind
acelaşi
Lucru
(...cam jignitor...mă simt precum nuse
simte
bursucul...) –
aceeaşi
fiinţă
(încă de priinţă...) - şi deci
intră
amândoi – ca
doi
gemeni pisoi - sub iertarea –
sub
GRAŢIEREA SUPREMĂ
a Lui
Dumnezeu
...e
greu...dar
sughiţi şi
înghiţi... - ...însă mai
aşteptaţi
puţin – pentru că încă nimic
nu-i
clar şi
deplin – iar eu şi
cu
Dumnezeu
suntem
gemeni fraţi: care va să zică –
certaţi
şi degrab'
împăcaţi...
Cartea –
deci – a fost
este şi va fi – PODEŢUL DE
ŞIPCI
dintre pământ şi cer – dintre
maeştri şi
ucenici – PODEŢULpe
care
printre
cereştile
şoapte – în miez
de
noapte – pe ascuns – se
întâlnesc
Faraonul
şi
scribul –
amândoi
incognito – să nu-i afle
tot
tribul...
complicitatea lor
şi
motivele ei – nu vor fi
cunoscute de
plebe – adică de serafi şi de
oamenii
normali – nici măcar
la
Judecata de Apoi: pentru
că se va
face – după Marea
Judecată – o altă judecată
pitică (...mă
rog
fără tot fastul
şi
farafastlâcul... -
...şi
evident - mai mică...) – o
judecată fără public
restrânsă şi ciudată:
judecata
pe (din) dos
–
a NEBUNILOR (a
„răsuciţilor-străbunilor” – axe
de
galaxii şi călări
pe
comete
cochete...) - ... a NEBUNILOR
ÎNTRU
HRISTOS...cu
Condeiul-Suliţă – ca la un
Sacru Turnir
– scos
şi-nălţat spre stele –
precum
visele tale-ale
mele...
...VERDICTUL FINAL- nu-l
va şti nici măcar
Judecătorul
– căci
Cărţii – nu
i se citesc – de nimeni şi
niciodată – decât – cel
mult
COTORUL...
...abia atunci scribul
va
afla – că
putea pune în Carte–
întreaga lui
LUPTĂ –
parte-n parte – cu
Patronul de Scris –
Eternul
Cosmicul Indecis
(...putea să-I şi dea
în cap cu castronul!): n-a
dictat
nimeni!
...pur şi
simplu
singure
Răstignirea
(zisă şi
Încercarea Aripilor de
Crin) Lacrimile şi Ranele –
ele-nde
ele – s-au pârât şi
s-au
scris!
...sărmanele...
...deci nu-i vorba (când
grăieşti – „ca din carte” - de
Carte) - de
niciun
„manu-scris” – ci
este – cum altfel? - un
„sânge-autoscris”...
***
Adrian Botez
