CARTEA -
NESFÂNTUL MEU ZIDAR
o
viaţă-ntreagă-ncape într-un vis
şi tragedii
cumplite-s înghiţite-n ceaţă
ar dispărea
calvarul – dacă n-ar fi scris
deci scrisul e
calvar - iar fila-i viaţă
din stihuri curge
sângele-umilirii
din stih se
întrupează uri – iertare
dar cartea nu dă
izbăvirea prin uitare
ci răstigniri pe
crucea amintirii
iar tot ce-a fost –
de-a pururi se repetă
căci epopeea se
preschimbă în coşmar
de nu mai ştii ce-a
fost şi ce-amenìnţă:
cartea-i nesfântul
– crudul meu zidar…
…zvârcòlului de
monştri valul dă priìnţă
tu singur le
nutreşti icoana spre fiinţă.
CITITOR ŞI
SCRIITOR
mă prinde moartea
tot cu cartea-n mână
zâmbind de-o lume
care se amână:
e-o lume fără as şi
fără pică -
o lume de cuvinte –
“de nimică”…
o lume-n care-s zeu
printre driade
şi-mi cad pe cap
luminile-n cascade:
dacă la fila doişpe
stau să mor
sar la final:
“Suprem Judecător!”…
…oricare Carte-i
decât mintea mai deşteaptă
slovă cu slovă au
complotat-o-n ceruri
apoi – sub ţeasta
celui ce n-aşteaptă
o au zvârlit – ca o
plodire dreaptă!
…te
cocoşezi - Poete – gândind la
dinamită:
se iscă încă-o
Carte – sub hârca-ţi adormită!
***
Adrian
Botez
