ADRIAN BOTEZ ŞI
INTERVIUL
INTERVIU CU SCRIITORUL CONSTANTIN
STANCU
1-...Stimate domnule CONSTANTIN
STANCU – am remarcat, de la prima noastră „întâlnire”
(internetistică şi, apoi, epistolară), o sensibilitate aproape
maladivă a omului Constantin Stancu, egală cu aceea a
Poetului/eseistului/criticului Constantin Stancu (folosind
alte cuvinte, Poezia dvs. îl exprimă perfect pe omul care o
scrie... - lucru rar întâlnit în literatura contemporană, grav
histrionizată... - sau, cel puţin, în cea de înaltă şi autentică
valoare! – iar dvs. aveţi o capacitate de vizionarism poetică şi de
empathie critică mult peste medie!). Cum se împacă THEMIS-Zeiţa
Oarbă (ŞI, CEL PUŢIN ÎN TEORIE, DURĂ!) a Justiţiei (aţi
absolvit Facultatea de Drept, sunteţi, actualmente,
jurist/consilier juridic...), cu inefabilul, uneori serafic, al
Poeziei dvs. ?
Răspuns:
Extremele se ating. Sunt sensibil
pentru a putea primi unele lucruri, sunt riguros pentru a le putea
organiza şi a le da o finalitate. Privind la ceea ce scriu, în
parte cronica, nu este exprimarea unui critic, ci a iubitorului de
poezie care mai alcătuieşte un poem pe o temă dată, un poem al
relaţiei. Nu am pretenţia de a fi pus în categoria criticilor de
profesie, ci a prietenului care propune o operă ce ar trece
neobservată. Aştept să trec la proză, e momentul în care voi putea
fi altceva în felul meu de vieţuire. În Vechiul Testament, preluat
din Biblia tradiţională, scrisă de evrei la început, Dumnezeu este
bun şi drept, iar mila şi îndurarea se împletesc cu justiţia
divină. Interesant că la evrei bun şi drept se exprima printr-un
singur cuvânt, deci aici este rădăcina, cuvântul care poate
cuprinde viaţa în cupele sale. Şi trebuie să sorbim cupa întinsă de
Mâna Divină. Nu mai cred în metafora zeilor şi a zeiţelor, ci mă
focalizez pe UNU, adică fiinţa TRIUNICĂ. În fond apa mărturiseşte
pe pământ: lichid, gheaţă, abur, toate apa din care suntem
plămădiţi alături de ţărână, dar nu suntem … noroi … ( vezi Nichita
).
2-Poezia dvs. vine (cum frumos zice
confratele dvs., Poetul hunedorean şi prieten comun, Ioan EVU:
Trăind în spaţiul mirific al Tării Haţegului, acest poet cu
chipul sculptat într-o stâncă a Retezatului are în privire ceva din
transparenţa adâncă a lacurilor montane) dinspre dumnezeiescul
şi stră-istoricul Ţinut al Haţegului. Ce şi cât consideraţi dvs. că
datoraţi (peste ce a spus, cu atâta dreptate, Ioan EVU!),
din punct de vedere al “poeticului poeziei” dvs., acestui ţinut, la
care românii n-au învăţat, încă, să se închine?
Răspuns:
Ţara Haţegului este o zonă
interesantă, iar prietenul, vecinul şi prozatorul Radu Igna a prins
ceva din miracolul acestui loc despre care au scris mulţi oameni
mari, nu au putut face abstracţie de ţară ca ţară. Cartea sa despre
vocaţia culturală a Tării Haţegului este un document care nu ar
trebui să treacă neobservat.
Nu pot spune nimic despre această
legătură, dar Densuşianu scria despre poezia pământului, simţea
poezia locului, a intuit bine stare pământului. Ca tânăr am fost pe
Retezat, iar mai nou, fenomen recunoscut public,
această zonă este printre cele mai frumoase din lume. Ori
frumuseţea care tinde spre absolut, vine de din Dumnezeu. Aici a
fost în vechime un important adânc de mare, aici, pe dealurile
Haţegului unii au crezut că a fost cetatea lui Decebal ‼ Sunt
astfel de speculaţii, istoricii nu admit aceasta, dar pe dealul
Haţegului a fost o cetate cândva, o vatră, apoi toate monumentele
existente care înseamnă istorie, mit, legendă, viaţă de om simplu
şi de voievod.
Aş invita pe orice la un traseu în
Munţii Retezat, acolo s-a mai păstrat ceva pur şi apoi să prinzi
păstrăv din apa de munte, eşti pe altă planetă, ori deja trebuie să
faci un reportaj de pe această planetă …
Sunt multe de zis, dar trebuie să
înţelegi că pământul pe care stai e uneori sfânt. La mânăstirea
Prislop simţi că eşti pe o gură de rai, asta se simte, locul are
ceva mirific. M-am rugat
în locaşul săpat în stâncă de Ioan de la Prislop şi am simţit că
ceva îmi atinge fruntea deşi nu era nimeni acolo, era poate Duhul
Sfânt, e ceva ce se trăieşte şi nu trebuie să priveşti neapărat la
sfinţi, ci direct spre Dumnezeu, cu mult curaj …
Bea apă din izvoarele din Retezat
şi nu te saturi, deşi nu are gust, nu e poluată, adică atinsă de
păcat … Fă un culcuş din cetină de brad şi dormi sub stele, repeţi
povestea Părintelui Avraam …într-un alt loc
…
3-Faptul că aţi “evadat”, o vreme, în
lumea Bucureştilor, este resimţit, de dvs., ca o perioadă de
“dezertare” moral-spirituală, sau este doar o modalitate de a
“înteţi focul prin depărtare de origini”, de a
învăţa, mai din afunduri, să iubiţi Munţii Sfinţi ai Haţegului? Cu
adevărat, acum, întors în Haţeg, vă simţiţi re-întors în Paradis…?!
- cel puţin din punctul de vedere al spiritului omului terestru…?
Expresia dvs. poetică, din Pomul cu scribi
(“acolo, în Retezat, poţi scrie o scrisoare de dragoste/direct
pe tălpile lui Dumnezeu”sau: „mă prind cu ambele mâini de
marginea cuvântului/şi urc spre răsuflarea ta, Doamne...”
), exprimă optim, ceea ce simţiţi pentru tărâmurile magice,
unde v-aţi întors?
Răspuns:
La Bucureşti am ajuns datorită
fenomenului migraţiei forţei de muncă specifică în capitalism, dar
acolo, într-un apartament simplu, am dus o viaţă de călugăr, am
citit în afara programului de muncă, am fost la Muzeul Ţăranului
Român, la Muzeu Satului, la Muzeul de Artă, nu am întâlnit pe
nimeni important acolo, era imposibil, un om sensibil nu poate
intra în contract cu o lume a interesului. Capitala nu vede
Provincia, Provincia este deja altceva decât cred cei de acolo.
Doar cutremurul va face legătura, atunci toţi vor sări în ajutor,
altfel … Am scris în timpul liber şi m-am lăsat
scris, presiunea capitalei te face să explodezi, iar eu am preferat
să explodez în operă … Haţegul e Vatra. Aş fi dispus la o nouă
experienţă altundeva, dar m-aş întoarce la Vatră, ca un soldat la
final de ciclu …
4-Sunteţi de o discreţie (orfică şi
umană) şi de un perfecţionism de bijutier care, cel puţin pe mine,
mă fac să cred că veniţi din altă lume…Este în firea dvs., înscrisă
dintotdeauna, această discreţie?!... sau v-aţi construit-o, ca
stare prin care vă alimentaţi confortul dvs. spiritual, necesar
caligrafierii Poeziei dvs.… - …sau este, mereu,
un dar al “ursitoarelor haţegane”, un fel de testament al
Ţării Haţegului, pe care spiritele superioare ale locului v-au
“ţinut”, cu jurământ, să-l respectaţi, dacă vreţi “să vă fie
bine”…?
Răspuns:
Scriu sub imperiul inspiraţiei,
apoi revăd textele de mai multe ori la intervale de ani, chiar, mă
dau puţin înapoi, în moarte, vorba poetului, ca să am perspectivă,
ca să înţeleg. Psalmistul spune că Dumnezeu îşi purifică Cuvântul
de şapte ori, ca aurul sau argintul, pentru a-L face pur, ori asta
cred că trebuie să facem şi noi, oricum Dumnezeu ne purifică de
şapte ori pe cei aleşi, pentru a ne face fiinţe …, puse deoparte
…
Nu mă grăbesc, deşi din punct de
vedere al eternităţii, e o grabă …
Cărţile mele includ mai multe
volume fiecare, nu am avut ştiinţa marchetingului, dar apar destul
de rar, nu cred că un poet se poate exprima prea mult, câteva poeme
este opera sa, restul e o repetare, un cancer de cuvinte, sună
bine, dar e o repetare undeva, un ecou şi nu e bine să abuzezi.
Numărul de cărţi nu este egal cu valoarea deşi e posibil acest
lucru, dorim să facem planul cincinal în patru ani, dar nu este
aşa, trebuie să ai răbdare cu tine, Dumnezeu are răbdare cu tine,
opera este altceva …
Între cuvinte este o relaţie
strictă, Biblia are o structură matematică, de aceea nu se poate
adăuga nimic, nu se poate scoate nimic … este exemplul
… Nu este ceva contradictoriu, dar este
paradoxal, ea oferă exemplu, interesantă istoria Bibliei, e prea
interesantă până a ajunge la canon, adică la unitatea de măsură
…
Nu vă plac profeţii ? Nu vă plac
pildele ? Nu vă plac psalmii ? Nu vă plac regulile spuse de
Dumnezeu prin Moise ? Nu vă plac faptele oamenilor lui Dumnezeu ?
Toate se leagă … Moise a scris şi cât s-a codit să meargă în
lucrare … dar trebuia să fie martor şi să scrie, bâlbâitul nu era o
scuză, cineva trebuie să vorbească oamenilor … Pavel a fost aruncat
de pe cal pentru a scrie epistole şi încă din închisoare … De aceea
artistul trebuie să se retragă apoi din viaţă, pentru a se exprima,
apoi înapoi în lume, apoi ... Brâncuşi a trăit ca un ţăran la
Paris, dar a sculptat cu lumina, trebuie să învăţăm că nu scriem
numai folosindu-ne de cuvinte … Brâncuşi a
câştigat procesul contra U.S.A. care îl acuzau că face trafic cu
metale interzise, deşi el ducea operele la americani …Ce curios,
dar toate lucrurile lucrează pentru binele celui care foloseşte
lumina în opera sa …
5-Cât valorează, SINCER, pentru
dvs., “Gloria Artistică” - AZI?
Răspuns:
Câţiva oameni beţi încercând să
danseze vals pe masa de ospăţ, cocoţaţi acolo, să-i vadă
lumea, pe o melodie de manea …sentimentală … Dar
nu-i vede nimeni, doar muzicanţii care aşteptă
bacşişul …Şi ospăţul este pregătit de Dumnezeu
…
Vă place cum a murit Elvis, mai rău
ca un câine, atunci ce e gloria ? Dar M. Jackson …mai rău, nu mai
avea trup parcă şi sunt … vedete …
6- Vă rog mult să le vorbiţi, mai pe
larg, cititorilor noştri, câţi vor fi fiind ei, despre iniţiativa
dvs. de a crea o revistă electronică online:
costyconsult.wordpress.com
Am această rugăminte, pentru că unii
dintre membrii cenaclului revistei
Contraatac(evident, dintre cei cu talent
autentic, obsedaţi, ca lunaticii, de literatură şi de
scrierea ei-Revelaţie a sinelui) mă întreabă cum se pot face
“auziţi”, prin ce au de spus… - şi eu le-am spus că ŞI prin
revistele literare online o pot face...
Răspuns: Modul acesta de a ieşi
spre lume cu poemele tale nu este poate cel mai corect, nu are
aceea doză de mister şi taină, dar trăim într-un context şi ne
adaptăm vremurilor. În istorie au mai existat treceri de la un
mediu informatic la altul. Când fenicienii au
trecut la alfabetul pe care îl cunoaştem, în mare, iar modalitatea
de comunicare specifică imperiului Egiptean a fost abandonată
treptat, a fost un şoc, informaţia circula mult mai repede, era mai
uşor de transmis epistole de la un om la altul, le puneai într-un
baston de bătrân orb şi inamicul nu ştia nimic, dar omul tău de la
capătul drumului de orb, ştia ceva. A fost o
reformă severă în imperiu lumesc. Solomon, cel din Scriptură, a
colaborat bine cu vecinii săi şi a descoperit că aceştia erau buni
comercianţi şi meseriaşi, chiar şi Templul de la Ierusalim a
suferit influenţa artei feniciene, astfel că cel mai înţelept om
consemnat în vechime a înţeles că există posibilităţi mai mari în
acea colaborare cu regele Hiram. Invenţia tiparului a dus la
reformă în vestul Europei şi la potenţarea valorilor în toată
lumea.
Trebuie să acceptăm schimbarea, e
ca o naştere, simţim durerile, dar ne vom bucura în final, e şi
mecanismul uitării, uiţi durerea până la urmă ...
Dacă cineva va dori să vadă cum
arăta lumea literară din Ardeal, mai ales din zona Hunedoarei, va
avea pulsul în format electronic. Apoi necesitatea de a arhiva
cumva scrierile vremii, de a le conserva. Informaţia culturală va
fi necesară, chiar dacă nu pare aşa. Tendinţa spre globalizare va
impune cultura de nişă care va putea aduce originalitate, mister,
va stimula oameni şi va lumina cumva eroarea care este în lume
încercând să o devieze spre bine.
Există destine de excepţie în zonă
şi în Ardeal, ele nu trebuie omise, chiar dacă partea oficială a
lumii are alte opţiuni mai de interes material şi politic, e nevoie
de oameni care să arate cum se face un lucru în mod profund, serios
şi cutremurător. Nu dau nume, dar ele se impun oricum, o lectură a
cronicilor arată că există astfel de oameni.
Sunt fenomene care trebuie puse în
valoare, care trebuie semnalate, tradiţii, eroare umană deşi
formele nu o arată, idei măreţe, etc …
Cred că literatura se va muta încet
– încet în virtual. Am fost emoţionat când am putut vedea un
fragment din „ codex sinaiticus „ – ceva misterios, dar am avut
acces la manuscrisul cel mai vechi privind cartea Isaia din Biblie,
revista a făcut totul accesibil până la urmă. Trebuie să ne asumăm
şi riscurile, cei făcuţi să distrugă, vor ataca ceea ce li se pare
neserios, să iei în serios vremurile, adică, acum când e atât de
simplu să distrugi ...
Şi Templul a fost distrus de mai
multe ori, dar s-a ajuns la Templul trupului omenesc în care
Dumnezeu pune valoare. E nevoie de răbdare, însă, fructul trebuie
să se coacă şi se va face în timp, dar o cetate pe un munte înalt
va fi observată până la urmă. E nevoie de timp,
însă, pentru a urca muntele
…
7- Există ceva specific poeziei
Ardealului? Ce anume? Şi dacă există acest “ceva” inexprimabil sau
exprimabil, va rămâne el, în vremile ce vin …- neîntinat şi
neschimbat, precum lucrările dumnezeieşti?!
Răspuns:
Da, seriozitate, consistenţă şi
oamenii nu cedează aşa de uşor modelor trecătoare. Influenţa
culturii vestice în Ardeal este evidentă, e mai multă seriozitate,
artistul îşi asumă destinul mai altfel, cu suflet. Nu trebuie
exagerat, dar Ardealul are o culoare aparte în imaginea de ansamblu
a literaturii române. Temele sunt fundamentale: natura, familia,
iubirea, revelaţia, preocuparea pentru problemele necesare ale
umanităţii. Este o tradiţie începând cu Palia de Orăştie, cu
Ţiganiada, cu Densuşianu, sunt locuri mirifice demne de prins
într-o carte, cu legende, mituri sau oamenii
extraordinari.
8-Cum este simţit Dumnezeu, în Ardeal?
Oare această “presimţire”/intuiţie/vizionarism vă face să pregătiţi
(printre alte numeroase proiecte literare!) volumul de poezii :
Poemul care se scrie singur?...după Ecou
de Psalmi…?!
Răspuns:
În Ardeal creştinismul este mult
mai relaxat, sunt multe culte creştine, iar viaţa socială este
dominată de acestea la modul implicit. Ardealul este poate cea mai
liberă zonă din lume în ce priveşte credinţa, e un exemplu.
Influenţa reformei din Europa a marcat zona, dar creştinii
ortodocşi sunt numeroşi şi prezenţi. Cultele evanghelice aduc un
plus de creativitate şi contribuie activ la formarea de oameni de
caracter. În general în Ardeal oamenii citesc mai intens Scriptura
ceea ce îi face mai buni, e o latură care influenţează viaţa
socială. De reţinut că în acest context de libertate, lipsesc
cultele neautorizate, cele …originale în felul lumesc
…
La nivelul personal, deşi am fost
format în socialism, după anul 2000 am dedicat o mare parte
timpului studiind evoluţia Bisericii, a Creştinismului de-a lungul
timpului, convins că înainte de 1989 ni s-a ascuns o bună parte din
istoria lumii în acel fel de a privi omul. Am descoperit valori
fundamentale care stau la baza existenţei, fără speculaţii sau
erori, ci pe baza Evangheliei, a marilor profeţi, a legalismului
revelat lui Moise, a literaturii sapienţiale din Scriptură. Am
căutat să învăţ în fiecare zi de la Dumnezeu prin Cuvântul
Său, în mod direct, „ on line „ , ca să folosesc
un termen la modă. E cea mai înaltă şcoală, în Scriptură există tot
ceea ce este necesar pentru o viaţă de om.
Să nu uităm opera poetică semnată
de Lucian Blaga, cel care a dat o linie corectă poeziei, care ne-a
învăţat să ascultăm cum razele de lună ating fereastra, iar
credinţa străpungea versul. Revelaţia poetică serioasă vine pe
această linie: versul/ textul Bibliei … Să nu uităm că din punct de
vedere scriptural omul este opera de artă a lui Dumnezeu …adică,
viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu
…
9- Cum vedeţi dvs. noile vremuri – din
punctual de vedere al tinerilor care chiar vor să-şi facă din
poezie un mod de viaţă? Nu mă refer la vreo remuneraţie, ci
la posibilitatea de a-şi face auzite strigătele “de peşti” ale
emoţiei poetice, sau opiniile despre forţa Spiritului, care, dacă
încă nu poate domina lumea noastră, ei (“nădăjduitorii”…) sunt
siguri că o va face, într-un viitor nu foarte îndepărtat? Sau
credeţi că însăşi această “naivitate” este premiza ratării vieţii
lor, cum li se spune lor de către unii, chiar în
şcoală?!
Răspuns:
Poezia a rezistat de-a lungul
timpului pentru că toţi cei ce au scris nu au fost plătiţi, ei au
scris pentru că scrisul e un mod de cunoaştere, de trăire, de
realizare …Ce au primit cei care au scris Evanghelia, mânaţi de
Duhul lui Dumnezeu ? Cei mai mulţi au sfârşit în mod trist şi
groaznic, dar au murit împăcaţi cu Dumnezeu. Poetul se poate
împăca, la modul spiritual, cu Dumnezeu şi asta îi aduce linişte
…
E nevoie de poezie în multe domenii
ale vieţii ca: viaţa creştină, publicitatea, jurnalismul, dreptul,
teologia, formarea continuă, etc . Cineva care
scrie poate fi un bun avocat pentru că textul său va convinge. În
Biserică e nevoie de multă frumuseţe, pentru o mărturie a vieţii de
creştin, pentru textele cântărilor religioase, pentru cântarea de
suflet care lipseşte lumii. Cel care scrie şi lucrează în
publicitate va găsi metafora care să convingă. E nevoie de cei care
scriu pentru ca viaţa noastră să fie mai frumoasă prin modul în
care comunicăm. Produsul artistului nu este opera în sine, ci viaţa
sa în armonie cu ceilalţi în această lume, opera este efectul
acestei vieţi.
Cine nu doreşte să aibă o viaţă
frumoasă ?
Scrisul e şi o frumoasă terapie,
terapia de a reuşi, de a nu fi singur şi a nu o lua razna, este
important să te salvezi, pentru că într-o zi, tot scriind ajungi să
descoperi cum Dumnezeu scrie viaţa ta în carnea ta şi atunci
mântuirea este aproape, poate deveni reală, comunici cu Cel Prea
Înalt. Toţi mai scriitori au scris despre Iisus, despre
întâmplările Scripturii, a fost o obligaţie existenţială
…Verificaţi, citiţi-le opera …
10- Se clamează, de ani mulţi,
inutilitatea Poeziei – şi, culmea, până şi bogătaşii, politicienii
etc. se simt extrem de măguliţi de “onorurile
useriste”…Cazurile cele mai cunoscute: ex-Premierul Radu
Vasile/”Mischie” şi ex-Ministrul de Finanţe al României,
focşăneanul Varujan Vosganian… Comentaţi, vă rog, acest aparent
paradox…
Răspuns:
Paradoxul dă sens, el relevă ceva
ascuns. Oamenii politici scriu pentru a se vindeca de timiditate,
de păcate şi pentru a arăta lumii că sunt „ cineva”, adică au ceva
de adus lumii în plus. Au şi bani să-şi publice operele, dar asta
nu exclude ca un bun scriitor să fie şi ministru, cum a fost
Sorescu. Din păcate pentru Nichita nu s-a găsit un minister, pentru
că Ministerul Poeziei este un non-sens la politicieni, dar e un
Minister al Turismului ... Romanul lui Rebreanu „ Gorila” arată
multe din viaţa politrucului, un roman solid …
Scriitorul nu este inutil, din
păcate nu este încă văzut, iar scriitorul are încă mentalitatea că
este un paria pentru societate. Nu este aşa, Liiceanu s-a realizat
că editor - om de afaceri, Baconsky a fost consilier prezidenţial,
firma de publicitate care l-a lansat pe Domnul Băsescu este condusă
de un teolog, ziare importante sunt conduse de scriitori, sau la
care activează scriitori, sunt scriitori în mediul academic, la
universităţi, etc …Scriitorul fără o specializare bună
într-un domeniu nu va reuşi, nu uita că Sfântul
Apostol Pavel a fost făcător de corturi, iar corturile era o
afacere serioasă, pentru armată, cler, nobili …
11- Cum vedeţi dvs. viitorul
literaturii poetice româneşti şi mondiale, ţinând cont şi de
atomizarea culturală a României, şi de contextual cultural (…sau
sub-cultural ?!), european şi mondial?
…Pur şi simplu, vă întreb…
- nu vreau să dau dreptate celor care spun
despre mine că, prin întrebările mele, “terorizez” interlocutorul,
voind să-i “suflu”/impun şi răspunsul…
Răspuns:
Operele românilor trebuie traduse
şi prezentate lumii, aici e nevoie de efortul statului de a se „
striga „ astfel în lume, dar ca să ajungă acolo, scriitorul trebuie
să scrie pur şi simplu în limba română. Literatura are viitor în
sensul că ea va fi mai implicată în viaţa socială, va face corp cu
aceasta, devenind mai transparentă, dar existentă acolo. Daţi un
test pentru un job la Comunitatea Europeană şi vedeţi ce important
este să ştii să te exprimi … Din păcate la noi individul nu este
verificat la nivel de creativitate, ci de memorie, ori zadarnic ai
memorie dacă nu ştii să te mulezi pe realitatea societăţii. Elevii
ar trebui învăţaţi să se exprime pentru a putea ajunge la oameni,
dar ei sunt testaţi simplu, pe diverse teorii şi când ajung în
practică se pierd, nu fac legătura între cu realul şi necesarul
…
În condiţiile trendului spre
universalizare se va pune accentul pe standardizare şi atunci,
cultura de nişă va aduce sporul de creativitate necesar
…
Într-o Europă a euroregiunilor cine
va da aduce culoare vieţii? Toţi vor învăţa că
acoperişul la stână va trebui să aibă o anumită înclinare, prin
standardizare, dar stâna nu constă în acoperiş, ci în produsul
finit: brânza, care poate fi specialitatea românească ce se vinde
bine … Aşa este şi în literatură, va fi
nevoie de oameni care comunice cu oamenii din lume ... Să nu uităm
că Brâncuşi a arătat lumii cum se sculptează cu lumina …era ceva
deosebit … Dar oricum oameni de excepţie nu se găsesc la colţul
străzii, ei au o doză de taină … le place să se retragă şi să
converseze cu ei, cu Dumnezeu, să dialogheze în eternitate
…
De ce nu se alocă fonduri europene
pentru traducerea unor cărţi scrise de români, aşa direct, mulţi nu
sunt traducători autorizaţi, dar dacă vor fi atraşi în fenomen,
chiar ca persoane fizice, ar traduce … Ştiţi câţi traducători
autorizaţi au tradus Biblia ? Crede cineva că nu e bine
?
12-Reviste online? Reviste
“de hârtie”? Al cui este viitorul? De ce? Şi, al oricui veţi
zice că este, E BINE, OARE, CĂ ESTE?!
Răspuns:
Prefer revista de hârtie, dar
viitor se va muta în virtual … Lumea se schimbă, nu ne putem opune
…
13-Ce înseamnă, pentru dvs. (dar şi
pentru românii din diaspora…), colaborarea la reviste online, de
tipul celei din Germania, Agero Stuttgart, condusă de
dl Lucian Hetco?
Domnul Hetco m-a încurajat, m-a
descoperit la sugestia celui care a fost Artur Silvestri, apoi
lucrurile au curs normal, cred că in prezenţa la Agero am
spus unele lucruri care au interesat şi nu am tratat superficial
niciodată textul postat acolo. Am fost încurajat de prezenţa dvs.
în paginile electronice, iar Eugen Evu a avut cuvinte de încurajare
de asemenea, de cei care au apărut acolo ...
La Agero s-au adunat scrieri de ale
mele cât pentru o carte, domnul Lucian Hetco a avut răbdare cu noi
toţi pentru ca românii să poată comunica cu românii. A fost, este
şi va fi un demers sincer la Agero, am pus suflet
…
Eu cred că există o Românie ascunsă
politrucului, dar când o va descoperi va fi uimit că românii depind
atât de puţin de clasa politică şi depind tot mai mult de Dumnezeu
care ridică oameni pentru ca românii să fie la ei acasă oriunde.
Domnului Lucian Hetco nu i-a fost uşor şi nu îi este, este asaltat
zilnic cu zeci, poate sute de scrieri şi trebuie să depună un efort
considerabil, alături de problemele de la serviciu, de problemele
personale şi multe altele, dar îi doresc să reziste, pentru că a
devenit o instituţie a românilor fără frontiere, un brand cum
susţin unii … Apoi invidia, celelalte tare ale
intelectualului care vrea să scrie şi să colaboreze la Agero
şi din acest punct de vedere e greu pentru domnul Hetco
…
14-…Dacă nu aveţi dvs. vreo întrebare
(mie mi-au rămas, către dvs., sute!) a vă pune
singur, ca în orice final de interviu luat de mine, vă întreb şi pe
dvs., deoarece sunteţi unul dintre cei cărora le
trimitem, cu multă bucurie, revista Contraatac… -
ceva ce, pe mine, mă întreb tot mai des : are, oare, revista
aceasta, vreun rost, rol…(cum vreţi a-i zice…) în lumea asta, a
cărei condiţie este agravată progresiv-accelerat, prin atâtea
orbiri profunde?! Face bine cuiva, revista asta (cui şi de ce, dacă
da?!), face rău, cuiva (cui şi de ce, dacă
da…?!)?!
Răspuns:
Ceea ce am de spus am spus-o în
eseul SCRIBUL LA INTERSECŢIA MARILOR BULEVARDE…
Ca o concluzie, cel care scrie
trebuie să treacă de la scrisul ca moft la scrisul ca vocaţie,
pentru a fi biruitor … Eugen Evu sublinia că Iisus nu a scris, da,
dar Dumnezeu scrie direct pe oameni şi că la El ceea ce zice se
face, e fulgerarea dintre gândul Dumnezeiesc şi faptă,
adică: univers, societate, om … Ca să parafrazez
psalmistul, glasul Lui nu se aude, dar răsunetul străbate tot
universul, societatea, fiinţa …Noi suntem
limitaţi, dar limitarea noastră ne mânăsă îl găsim pe El …şi
să ne regăsim pe noi în oglinda Cuvântului său …
Revista Contraatac este una
serioasă, iar materialele dovedesc cunoaştere, aplecare,
profunzime. Modul în care se scrie acolo este unul profesionist,
dar cu cât se scrie mai bine, cu atât numărul cititorilor scade. E
bine, dar nouă nu ne este util să ne reamintim de suferinţa lui
Eminescu, de exemplu, e prea mult, laboratorul poetului ne aduce
aminte că e nevoie de studiu, de muncă, de inspiraţie şi asta nu
aduce profit, nu poţi da drumul la mecanismul ţeapa, trebuie
să ai un gând curat, spune publicul din sală
…
Bani pentru orice revistă sunt, în
general. Cei care ar da banii cer însă glasul politicului acolo,
sau a interesului, alţii ar vrea să fie părtaşi cu tine, adică
detractorii lui Eminescu să stea la masă cu Eminescu, nu au ştiinţa
rămânerii în umbră, pentru imaginea curată a României, de care toţi
avem nevoie, mai ales oamenii de afaceri. Ar fi mai bine văzuţi şi
de români şi de străini şi afacerile lor ar avea de
câştigat.
Pentru accesarea de fonduri ai
nevoie de logistică, ceea ce scriitorul nu prea înţelege, iar
manageri culturali nu prea sunt. Şi dacă ar fi, proiectul ar creşte
exponenţial şi ar fi nevoie de oameni, iar oameni de calitate nu
prea mai sunt. E un cerc vicios aici …
E o situaţie similară ca la Nova
Provincia Corvina din Hunedoara. E un chin pentru Eugen Evu să
scoată nu număr. Asta la îmbolnăvit, dar cui îi pasă ? Frământările
lui au dat naştere la un fond de revoltă personală care afectează
privirea limpede şi duce la obsesii, dar a mai reuşit în ciuda
opoziţiilor de tot felul. Când urmează să apară un număr la revistă
aproape nu poţi discuta cu el, e încrâncenat, dar apoi relaxarea îi
permite să scrie lucruri extraordinare.
Artur Silvestri se plângea că nu
are oameni pentru proiectele sale, dar când Dumnezeu îi trimitea
oameni, nu avea timpul şi răbdarea necesare pentru a vedea că acei
oameni au şi ei de scris operele lor şi că potenţialul este
neexploatat, asta l-a măcinat, l-a afectat …
E un preţ ce trebuie plătit, pentru
asta trebuie să fii pregătit …
Soluţia ar fi unitatea
scriitorilor, adică o utopie, ar susţine unii, dar ar trage foloase
cu toţii …Viziunile diferite au dus la rupturi, ceea ce nu ar fi
normal, ar trebui să fie acceptată complementaritatea … USR ar
trebui să ofere suport logistic, dar acolo ideea de a fi mai
celebru ca altul e mai importantă …E nevoie de cineva curat care să
spună adevărul curat …
Sper ca revista să –şi găsească
echilibrul într-o lumea dezechilibrelor, iar lui Adrian Botez
puterea de a rezista şi încrederea că nu este singurul, mai sunt
cei care nu şi-au plecat genunchii …
S-ar putea ca Dumnezeu să ofere
oportunitatea brusc şi aş dori să nu fiţi luaţi pe nepregătite
…Poate mai puţină încrâncenare ar fi mai bine, e nevoie să spunem
lucrurile cu zâmbetul pe buze …
Personal revista mi-a deschis ochii
şi spre alte reviste şi spre alţi oameni, asta este esenţial …De
fapt Constantin Stancu şi Adrian Botez se cunosc prin ceea ce
scriu, e mult, e puţin ?
Hai să rămânem în pomul cu scribi,
ne va vizita curcubeul oricum …
Nici nu bănuiţi cu cât interes aştept
răspunsul dvs., la această ultimă (deocamdată…) întrebare, din
interviul nostru de azi, 25 iulie 2009!!!
…Mulţumesc din suflet! Sunteţi
invitatul nostru permanent şi de onoare, în paginile acestei
reviste!
Adrian Botez
Interviul a fost publicat în
revista „Contraatac”, nr. 2/2009
