Vazut filmul acum citeva zile. Cu placuta si neplacuta surprindere. Mai mult neplacuta.

“Aferim” e un film la care te uiti pentru dialog. Si asta numai in conditiile in care esti amator de cocvialitate balcanica post-fanariota. Povestea conteaza putin, personajele si mai putin. Tot ce trebuie sa stii e ca indivizii care-l populeaza sint mireni, sint vulgo vulgariter, sint “de-ai lumii,” fara nimic eroic, fara gesturi mari, fara insusiri hiperbolizate.

Oameni in carne si oase, cu care se poate flecari si ride, se poate sta la masa si recladi o tara intreaga in legea convivului bine-intentionat, oameni care trec brusc de la gluma la minie si de la consideratune la invectiva. Odata ce intelegi chestiunea asta ai doua alternative: fie sa parasesti vizionarea, fie sa o parcurgi fara sa astepti o poveste. Exista povesti – povesti destule, scurte, amuzante, absurde ori indu...