Suferințele limbii române încăpută pe mâna ierarhilor Bisericii

”Lumânările folosite la slujbele de înmormântare și de pomenire a morților sunt o jertfă și, ca orice ofrandă adusă lui Dumnezeu, trebuie să fie curată. De aceea, creștinii trebuie să evite procurarea și folosirea lumânărilor din comerțul de stat ori de la persoane particulare, întrucât în majoritatea covârșitoare a cazurilor fabricarea lor se face fără a respecta procesul tehnologic conservat de Biserică, folosindu-se deșeuri petrolifere și diverși înlocuitori care prin ardere provoacă fum înecăcios și toxic.

In același timp, mulți din cei ce fabrică în clandestinitate lumânările sunt necredincioși și lucrează în condiții de neglijență și insalubritate. De aceea, amintind și faptul că fabricarea lumânărilor de cult este monopol bisericesc, credincioșii au îndatorirea să folosească numai lumânări de la pangarele parohiale, întrucât sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu și în conditii care le conferă calitatea de dar potrivit pentru jertfă”.

Las la oparte conținutul tâmpit al mesajului pentru că îmi atrage atenția o formulare agramată, cuprinsă între ”de aceea” și ”întrucât”. Păi, măi analfabeților: dacă ați pus odată „de aceea”, de ce, ceara măsii, ați mai pus și ”întrucât” în aceeași frază?