Raport din Zombieland.

O fată sună la 112. STS nu poate localiza apelul în sfântul an 2019, în care vreo 10 corporații știu exact unde mă aflu eu acum. Polițiștii lobotomizați vor mandate de percheziție să-i salveze viața. Vecinii auziseră țipete, dar, na, inclusiv știind ce scursuri lucrează în poliție, pe cine să chemi? Fata e ucisă. Tranșată. Dizolvată în acid. O țară care nu poate avea grijă de copiii ei nu trebuie să existe. Nu are de ce să existe. Nu vine de nicăieri, nu are încotro să se ducă, prezentul ei e lipsit de consistență. E o închipuire. O scârbă. Un rău materializat și un rău în potențial.

Toate sistemele publice din România sunt infestate cu prostie cutremurătoare, indolență și dezumanizare. Cei care fac, totuși, ca lucrurile să nu fie o continuă comedie care sfârșește în tragic se luptă cu legiuni de zombi din ce în ce mai numeroase. Zombieland, asta suntem, e dincolo de frustrare și furie să ai un copil omorât în acest fel, cu complicitatea poliției, STS-ului, serviciilor de urgență, a vecinilor. Și toți ăștia, într-o comunitate normală, în care viețuiesc oameni, n-ar mai trebui să poată ieși vreodată pe stradă fără să fie scuipați, umiliți și bătuți. Nu, legea nu se va aplica, nici nu ne va proteja, asta vedem deja, ipocrit putem doar pretinde că e altfel, ca mai apoi, tot ipocrit, să pretindem că România e altceva decât o gheenă.