Isprava academicienilor nostri (3)

Peste o sută de membri ai Academiei Române au semnat, în februarie, o scrisoare redactată de doi colegi ai lor (şi ai mei), în care se protesta în cea mai clară limbă de lemn ceauşistă contra înstrăinării bunurilor ţării, nu de către guvernele, indiferent de culoare politică de după 1989, ci de către investitori străini din companii internaţionale. (…)

Îl cunosc demult pe Ion Aurel Pop. I-am citit toate cărţile, îi respect înclinaţiile naţionaliste, dar mă întreb: ce are a face scrisoarea academică redactată, între alţii, de el, cu patriotismul şi cu adevărul istoric. Scrisoarea lor îmi dă o stare de inconfort şi de alarmă intelectuală cum n-am mai cunoscut de la revoluţie încoace. Mă trezesc dimineaţa întrebându-mă: E, Simion, N. Breban, Mircea Martin, Aug. Buzura, ce e cu voi?! Sau cu mine e ceva? Se prea poate: dar, în acest caz, lucrurile stau mult mai rău în România de azi decât îmi închipuiam. Optimismul meu se duce pe apă la vale. Şi, oricât m-aş strădui, nu vă pot fi recunoscător pentru a-mi fi deschis ochii asupra crudei realităţi că nu mai suntem capabili să rezistăm la intoxicări absolut stupide cum am fost înainte de 1989. Că ne-am pierdut imunitatea la toxicitatea ideologicului.

Din categoria:Privirea piezișă Tagged: Augustin Buzura, Eugen Simion, Ion Aurel Pop, Mircea Martin, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu