Spălatul rufelor în familie
„Monica Macovei îl pârăște pe ministrul justiției Toader în Parlamentul European că nu stabilește prag pentru abuzul în serviciu.” Aici nu este vorba despre pâră. Doamna Macovei este membru al Comitetului pentru Justiție din Parlamentul European. Altfel zis, face exact lucrul pentru care e acolo, nu “pârăște”.
Din nou obsesia cu “pâra” și mentalitatea de gangster din curtea școlii. După mintea lor, România ar trebui să fie ca o sală de clasă în care ești obligat să rabzi umilinţele brutelor de colegi și ale învăţătorilor psihopaţi, fără să te plângi la cancelarie, pentru că dacă o faci, atunci ești un “pârâcios”. Mentalitate de gaşcă tâlhărească; „Ești de-al nostru, cu noi crăpi!“
Din categoria:Contrele lui Ștefan