Ziua în care m-a iubit Dumnezeu

Treceam strada cu voioșie, ca-n zilele bune,

pe trecerea de pietoni un șofer drogat a trecut pe lângă mine

cu autoturismul în care înghesuise cam o sută de cai puternici,

de rasă, de pe vremea lui Burebista sau Solomon.

Am avut noroc: Dumnezeu mă iubește!

Altă dată, un șofer drogat a trecut cu autoturismul lui decapotabil,

i-am văzut chipul și surâsul de diamant,

m-a trântit pe asfalt, mi-a rupt piciorul drept.

Am înțeles că Dumnezeu mă iubește,  nu am murit,

doar m-a rănit, îmi voi reveni după un timp,

măsurat cu grijă de domnul polițist și de medicul legist,

folosind aceeași unitate de măsură.

Altă dată-altă dată, aceeași întâmplare tristă,

chiar pe trecerea de pietoni,

m-a lovit în plin, am murit de bună voie și nesilit de nimeni.

La înmormântarea mea prietenii șopteau:

„L-a iubit Dumnezeu, l-a dus acasă, într-o lumea mai bună,

cu alți oameni, alte chipuri, alte limbaje…”.

C Stancu, Hațeg ©