Andrei Caucar și Sfârșitul Lumii. Poezia la intersecția vremurilor. „Andrei Caucar este un poet care păstrează o anumită inocență, o anumită autoironie și ironie străbat versurile, la fel ca pictorii naivi care văd lucrurile simple amplificate de culorile vii ale realității imediate”

 

Cu mănăstirea din piept, poetul se miră

 

 

Un titlu destul de percutant: Sfârșitul lumii se apropie de ziuă (Editura Castrum de Thymes, 2021)*. Andrei Caucar caută puncte de reper în această lume. Pendulează între viață și moarte, caută certitudini într-o lume înclinată. Zbuciumul său se simte cu fiecare vers, este legat de poezie și caută o ieșire cu fiecare vers. Este la limita dintre religie și literatură, pentru că el și-a făcut din poezie o religie de fiece anotimp. Clipa o simte acut, durerea se preschimbă în metaforă. Cartea de poezie exprimă o stare care pătrunde în fiecare celulă: vine sfârșitul, este iminent, este ziuă, este confirmarea supremă că putem exista pe lama...