Într-o zi oarecare, într-o Metropolă oarecare, trei
îngeri pică, la propriu, din cer. Prezența lor nu trece, desigur,
neobservată de populație și de autoritățile locale, căci îngerii
noștri nu sunt deloc discreți. Fac tot felul de minuni – vindecări,
învieri –, ceea ce stârnește o adevărată isterie în jurul lor. Iată
pe scurt subiectul romanului Angelus de
Ruxandra Cesereanu, apărut în 2010 la Editura Humanitas. În 2015,
la Lavender Ink, a fost publicată ediția în engleză, în traducerea
lui Alistair Ian Blyth.
Romanul Ruxandrei
Cesereanu trimite, în mod evident, cred
eu, la cel puțin două romane cunoscute: Frații
Karamazov de Dostoievski și
Maestrul și Margarita de Bulgakov. În
primul caz, am în vedere povestea Marelui Inchizitor, spusă de Ivan
Karamazov, în care revenirea neașteptată a lui Iisus pe Pământ îi
pune în dificultate pe inchizitorii Spaniei secolului al XVI-lea.
La fel, îngerii picați în Metropolă pun în dificultate
autoritățile, care nu știu ce să facă cu ei. În cel de al doilea
caz, avem trupa de drăcușori bulgakovieni (Woland, Behemot,
Koroviev, Azazello), care, prin isprăvile ei, agită întreaga
Moscovă. În romanul Ruxandrei, trioul angelic tulbură, la rându-i,
liniștea Metropolei, dar nu prin năzbâtii diavolești. De observat
că îngerii își cam fac de cap și prin texte ceva mai recente, și
aici mă refer la romane ca, de pildă, Dulce
companie al Laurei Restrop.
Cei trei îngeri ai Ruxandrei Cesereanu, desprinși din
Icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov și azvârliți în Metropolă,
capitala unei Patrii, par, la o primă vedere, niște tineri destul
de moderni. Pe lângă o tunică albastră, obiect vestimentar furat
din iconografia rublioviană, ei poartă blugi. Sunt tăcuți și
împrăștie „o mireasmă de tămâie roșcată cu gust de zahăr
carmelizat”. Uneori reușesc să vindece, dar numai anumite boli sau
deficiențe, și nu în totalitate. Pot învia morți, dar nu pot păcăli
moartea.
Citește continuarea textului aici, pe Literomania nr.
29
