În dicţionarul
universal al limbii române[1] acţiunea de a
înşela este explicată prin 1. a induce în eroare pe cineva,
(întrebuinţând viclenia şi minciuna); a amăgi, a înşela aşteptările
sau (rar) speranţele (cuiva), a dezamăgi (pe cineva) sau 2. a
înşela în dragoste, iar cei înşelaţi, în explicaţia aceleiaşi
surse, sunt 1. induşi în eroare, păcăliţi; 2. trădaţi; 3.
ademeniţi, seduşi.
Înşelăciunea reprezintă 1. inducere
în eroare şi 2.escrocherie, fraudă, înşelătorie, având
variantă învechită înşelământ, înşelăminte [2].
Varianta on –line
[3] este şi mai
bogată în explicaţii dar mai ales în sinonime,
astfel:
ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a
momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona,
(înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti,
a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui,
(Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a
gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a
fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a
pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a
boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a
trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.)
3. v. escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința
lui.)
Prin definiţia oferită de legiuitorul român, prevăzută la art.15
al.1 Cod Penal în vigoare, “infracţiunea este fapta prevăzută de
legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă
persoanei care a săvârşit-o”, instituţia infracţiunii fiind
legată de instituţia răspunderii penale, la art.15. al. 2 fiind
prevăzut faptul că “infracţiunea este singurul temei al
răspunderii penale”[4].
În decursul anilor,
legislaţia penală a României, a suferit numeroase modificări.
Astfel, actualul Cod, cuprins în Legea nr. 286/2009, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, odată cu
Legea de aplicare nr.187/ 2012, având o seamă de modificări aduse
la versiunea publicată deja în Monitorul Oficial al României,
Partea I nr. 510/2009.