Vreau să fiu de neuitat
în inima ta.
Să mă regăsesc dintr-un cuvânt care respiră , 
un cuvânt care mi se așază pe piept
ca o pasăre grea de lumină.

Cred în puterea cuvintelor!
Ele sunt nervurile invizibile ale timpului,
umbrele pe care le lași
când pleci dintr-o îmbrățișare
și taci.
Când spui „te aștept” fără cuvinte,
și celălalt înțelege.

Mi-e DOR.
De ceea ce nu s-a spus.
De ce a rămas între rânduri.
De tot ce n-am fost și aș fi putut fi
într-un vers rostit prea târziu.
Mi-e dor de mine,
acolo — în tine.

Importanță
Tu ești acel ceva
ce strălucește în umbra tăcerii mele,
ce mă ține-n viață,
cu zâmbetul pe față,
când totul în jur pălește sau irită.

Când lumea tace,
aud doar bătăile inimii tale —
ultima dată când ne-am atins.

Conexiune —
nu între două mâini,
ci între două absențe
care se recunosc de la distanță
și așteaptă să se reconecteze
pentru a deveni întregi.

Saudade.

❤️