Aș vrea să fiu iară copilul
naiv,
Să râd, să mă bucur chiar fără
motiv;
Prin crâng să mă plimb cu prietenii
mei
Ciuperci să culegem și vrej de
hamei,
Apoi către casă să mergem
voioși
Cântând și-alergându-ne
gălăgioși,
În prag să ne-aștepte bunicii din
nou,
Iar zâmbetul lor – al iubirii
ecou
În suflet pătrundă - căldură,
lumină,
Iubirea s-o
simt, ce-a
plecat să revină
Din cerul albastru în care-au
urcat,
Să vină acasă, să mă simt
împăcat.
Dar viața e crudă, cu legi
neclintite,
Iar căile Domnului sunt ocolite
–
Copilul de ieri are
tâmple-argintii,
Copii ce la rându-le au dânșii
copii;
Bunicii-au rămas doar în
poze-nvechite,
Părinții - bătrâni cu puteri
drămuite,
Așteaptă-n tăcere un semn de la noi
–
Copii și nepoți, strănepoți, câte
doi
I-ajutăm să-și târască chinuit
bătrânețea,
Căci și ei ne-au purtat când aveau
tinerețea
Și gândesc: Iar copil, de-aș putea să mai
fiu,
Le-aș da viața mea, ca să moară
târziu.
