Ascensiunea lui Jupiter
Titlu original: Jupiter Ascending
Regie: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Distribuție: Channing Tatum, Mila Kunis, Sean
Bean
Gen film: Acţiune, aventuri, SF
Durată: 128 minute
Premiera în România: 06.02.2015
Rating IMDb: 6
Rating personal: 7
Mânat de o dorință incredibilă de a afla dacă Sean Bean
va scăpa cu bine din această aventură, după ce în mai toate filmele
în care a jucat până acum a avut parte de o soartă mai puțin...
luminoasă, am decis să merg la premiera celui mai nou film semnat
de frații Wachowski.
Povestea e una clasică: o persoană neadaptată (Jupiter
Jones, binișor interpretată de Mila Kunis) află că, de fapt, e
specială (în acest caz reîncarnarea unei suverane și moștenitoarea
de drept a Pământului). În scenă intră una bucată vânător de
recompense (Caine Wise, un rol care i-ar convinge până și pe cei
mai sceptici că Channing Tatum va fi un bun Gambit în viitoarele
filme X-Men) care, inevitabil, se va îndrăgosti de protagonistă și,
astfel, va „deraia” de la planul inițial: acela de a o duce pe
Jupiter celui care l-a angajat. Adăugați urmăriri intergalactice
spectaculoase, creaturi care mai de care mai ciudate, misterul care
îl înconjoară pe Sean Bean (serios, cred că mai mult de jumătate
din cei care au vizionat filmul au făcut-o pentru că erau curioși
să vadă dacă personajul lui moare sau nu), o familie
disfuncțională, formată din 3 frați cu idealuri diferite, a cărei
influență se întinde de-a lungul Universului și un antagonist
incredibil de enervant și aveți rețeta unei reușite. Sau
nu...?
Încă din momentul în care data de lansare a filmului a
fost mutată din vara lui 2014 tocmai în februarie (o perioadă
„moartă” pentru filme) 2015, am simțit că e ceva în neregulă cu
această peliculă. Motivul oficial a fost acela că era nevoie de mai
mult timp pentru a finisa efectele speciale și, dacă e adevărat,
atunci nu pot spune decât că a meritat așteptarea.
Vizual, Ascensiunea lui Jupiter e o experiență de
neratat. La începutul filmului a fost o scenă de urmărire absolut
uimitoare, care m-a ținut cu sufletul la gură până la sfârșitul ei.
Navele extravagante, extratereștrii ciudați și locațiile
nepământene au arătat cât se poate de real și au făcut în așa fel
încât să fiu pe deplin „prins” în aventură. Aș îndrăzni să spun
chiar că ar merita câteva nominalizări la categoriile tehnice.
Coloana sonoră își face și ea foarte bine treaba, de cele mai multe
ori salvând scene care, fără intervenția muzicii lui Michael
Giacchino, ar fi fost destinate pieirii.
Cât despre actorii din rolurile principale, Mila Kunis
nu a strălucit mai deloc, ba chiar a reușit să fie enervantă și
lipsită de substanță uneori. Nu spun că a jucat prost, doar că i-a
lipsit acea scânteie care să facă din rolul ei unul memorabil, așa
cum se presupune că ar trebui să fie un protagonist (de vină poate
fi și scenariul, despre care o să discutăm puțin mai târziu). În
schimb, Channing Tatum a fost cât se poate de bun în rolul
soldatului pe jumătate lup, dovedind cât de versatil poate fi ca
actor. Personajul lui a fost nevoit să ducă în spate majoritatea
filmului, intervenind atunci când Jupiter își intra în rolul de
domniță neajutorată. Mi-au plăcut foarte mult echipamentele lui
speciale, în special acei bocanci antigravitaționali (trebuie să
recunosc că, pe tot parcursul filmului, mi-am dorit și eu o
pereche).
Restul distribuției și-a făcut treaba destul de bine,
bănuiesc. În afară de prestația lui Tatum, cel mai mult mi-a plăcut
de Sean Bean. Deși personajul lui apărea și dispărea din poveste
fără niciun avertisment, scenele în care a fost prezent mi
s-au părut a fi printre cele mai bune din întreg
filmul.
Și, cum nu se putea să nu existe o parte mai puțin bună (ca să nu spun execrabilă), cu părere de rău trebuie să spun că Eddie Redmayne, un actor foarte bun (e preferatul meu în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru modul uimitor în care l-a interpretat pe Stephen Hawking în The theory of everything), a fost unul dintre cele mai slabe puncte ale filmului. Nu pentru că personajul lui (marele rău) ar fi fost unul prost conturat sau insuficient dezvlotat, ci din cauza unui mic lucru numit „exagerare”. Totul, de la gesturile personajului sau și până la voce (în special vocea!!!) mi s-au părut a fi un exemplu grăitor exagerare.
Totuși, filmul nu suferă doar din cauza antagonistului. Povestea, după acea primă parte uimitoare, devine o lălăială incredibilă, în care Jupiter e pasată între cei 3 frați, intră în belele și trebuie să fie salvată de către Cain. Serios? M-am așteptat la ceva puțin mai... epic, mai ales că începutul filmului promitea destule. Mai mult de jumătate din film se rezumă la vorbăraie, puțină acțiune domoală, amenințări cu moartea, decizii influențate de diverși factori, mai multă vorbăraie, un final cam grăbit și destul de sec și una dintre cele mai forțate povești de dragoste din câte am văzut până acum.
Cu toate că are multe probleme, Ascensiunea lui Jupiter merită să fie văzut la cinema măcar pentru efectele speciale. Vă garantez 2 ore relaxante, în care vă veți amuza, ba chiar veți râde cu gura până la urechi la unele faze.
Autor: Răzvan Timar
