ISTOVITA GOLGOTĂ

spaima sporește

odată cu drumul ochilor

spre lumile cuprinse

îndoielnicul luciu al genunii –

în supliciu sporit ca răsplată

purtată pe-o golgotă ce-și crește urcușul

până ce putrezește lemnul crucii

și sângele e spumă astrală

din odiseea mea în infern

nici pe cruce n-am deslușit rostul ursitei

MICA VEȘNICIE

dacă voi deveni pasăre

îmi voi pierde cuvântul

și voi cânta în glas sibilinic

pe-o corabie abandonată

pe insula ciclopilor

văzul îmi va fi cu o mie de ochi

prin strâmtoarea luminii

amestecată cu umbre

când zarea mi-e fără-nceput

e-atâta lumină zăvorâtă

dincolo de cerul albastru --

mica mea veșnicie

măsurată-ntr-o clipă

Aurelian Sârbu