EFIGIE
mi-e vocea de-acum
ca șuieratul vântului în deșert
la vremea drumului
de pom care înflorește
și nu mai rodește
zborul fără aripi
îmi contenește la pod -
orizont îndepărtându-se
ca o fantomă printre singurătăți
aș tânji precum stejarul
să am mai multe vârste
an după an
veacuri în șir
să te cuprind de-a-ntregul
lumină nălucă în zare
încă mai bat la porțile neliniști
Aurelian Sârbu
