Sâmbătă,
19 august 2017
Iată, în sfârșit, că sunt
gata de plecare în Maroc. Din luna
noiembrie,
anul trecut, am fost
înștiințat de colegul Viorel Marin, profesor de geografie
din
Ploiești, de organizarea unei
astfel de călătorii în țara din nordul Africii.
Am
acceptat cu entuziasm,
deoarece nu mai fusesem pe acest continent și am
auzit
multe lucruri frumoase despre
el de la cei care îl vizitaseră. Cu bucurie, am
aflat
că la expediție mai participa
o veche cunoștință, Trombitas Jenö din
Beclean pe
Someș, cu care mai fusesem în
multe călătorii organizate cu profesorii
geografi
din județul Hunedoara și din
întreaga țară, de către domnul Dumitru Rus,
profesor de geografie din
Deva.
Aproape un an am conversat cu
Viorel Marin despre călătoria care a
ajuns să mă fascineze, după
ce am primit și programul ei, care era deosebit
de
bogat. La început, a fost
stabilită durata expediției la 9 zile, apoi a fost
extinsă
la 10
zile.
Despre Maroc nu știam prea
multe lucruri. O familie pe care o
cunoșteam și lucrase în
Algeria pe vremea „împușcatului” nu era prea
încântată
de viața din această țară. Ei
afirmau că lucrurile stăteau cu totul altfel în
țara
învecinată, Maroc, deoarece
era regat. Pe atunci în Algeria se aplica
legea
islamică, „șaria”. Un hoț era
condamnat să primească în piața publică, de
exempul 30 de lovituri cu
vâna de bou. La execuție era de față și un doctor,
care
dacă observa că după 10
lovituri condamnatul nu mai rezista,
dispunea
încetarea aplicării pedepsei.
Infractorul era lăsat liber, până când i se
vindecau
rănile și apoi i se
administrau restul de lovituri.
Toată vara am discutat cu
Jenö la telefon. El a făcut o vizită în
Moldova
română, Republica Moldova și
Ucraina împreună cu un grup de profesori de
la
Universitatea din Pecs, din
Ungaria. Eu am participat la „Aplicația
profesorilor
de geografie și
simpatizanților”, organizată sub egida Societății de
Geografie
din România, Filiala
Hunedoara de către dl Dumitru Rus, în țări din
fosta
Jugoslavie: Croația, Bosnia,
Macedonia, Serbia, Muntenegru precum și
Albania.
Cu câteva zile înainte îmi
rezervasem un loc în autobuzul firmei
„Normadia” către București,
astfel ca să fiu cu o zi înainte de plecarea de
la
aeroportul „Henri Coandă”
către destinație. Datorită bunăvoinței lui Jenö,
a
rezervat două locuri la
hotelul, care s-a dovedit a fi pensiune, „FDRR
Airport”
din Otopeni, la un preț
rezonabil de 130 de lei.
Cu vreo câteva zile înainte,
m-am pregătit intens de călătorie. Am
început împachetarea: haine
pentru clima călduroasă a Marocului, dar și
pantaloni lungi și o cămașă
cu mâneci lungi pentru plimbarea pe cămile.
Auzisem de la alți călători
că aceste cămile ar fi mirosit foarte urât și că
a
trebuit să-și ardă pantalonii
după plimbare, din cauza mirosului. După
alte
zvonuri, în jurul cămilelor
ar fi zburat un nor de muște însetate de sânge, care
ar
fi intrat sub
haine.
Mi-am cumpărat și o mică
umbrelă, deoarece știam din călătoria
precedentă din Italia ce mult
înseamnă umbra, atunci când ești nevoit să
stai
într-un soare torid.
Amintindu-mi de călătoria în Turcia, unde am suferit
de
sete, mi-am cumpărat și un
pachet de plicuri de ceai „Fructe de pădure” și
un
pahar mare din material
plastic, un fierbător electric și zaharină. Nu mi-am
luat
geamantanul pe roți, deoarece
eram îngrijorat că avea o masă prea mare, ci
o
geantă mare se voiaj care era
mult mai ușoară. La început a fost ușor să o
duc,
dar mai apoi pe măsură ce
cumpăram lucruri noi, devenea din ce în ce mai
greu
de transportat. Pentru o zi
de drum mi-am pregătit niște chiftele, roșii și
piersici,
astfel ca să nu fiu nevoit să
cumpăr pe drum, deoarece prin autogări mâncarea
este
scumpă și de proastă
calitate.
Badiu
Iancu
Fragment din
carte
