Azi am calatorit in timp, pornind dintr-un loc unde am vrut sa
merg pentru ca toata lumea il lauda. Am plecat cu inima un pic
indoita. In batrani este o vorba: „la locul laudat sa nu te duci cu
sacul”... asa ca nu am mers cu asteptari prea mari, dar locul
acesta a reusit sa ma transpuna in vremuri trecute, linistite,
senine... in acea liniste a satului vechi de acum cateva sute de
ani... unde timpul parca este suspendat, stand si el sa se bucure
de frumusetile si serenitatea locului. Nu este de mirare ca acest
loc a fost placut atat de mult si luat sub aripa sa de printul
Charles.
Din DN1, in dreptul localitatii Rupea, cam la 65 km de
Brasov, am pornit pe o straduta laturalnica din partea stanga cum
vii de la Brasov. Se mai poate ajunge in acest sat de la Bunesti,
comuna aflata la 83 km de Brasov si la 35 km de Sighisoara, dupa un
drum de 8.5 km. Drumul de la Rupea pe care am pornit noi serpuieste
multa vreme printre coline pline de pasune si din cand in cand de
padurici tinere. La un moment dat, drumul asfaltat se termina.
Mergem mai departe pe acest drum, printre fanetele si pasunile
localnicilor, aproximativ 7 km pana in satul Viscri. Aici, de o
parte si de alta a drumului sunt case cu specific sasesti, cu porti
si garduri inalte, foarte apropiate una de alta, varuite in diverse
culori placute ochiului. Multe din aceste case au fost
reconditionate pastrandu-se forma originala, folosind materiale
identice cu cele originale si folosind aceleasi metode de
constructie, toate cu sprijinul fundatiei Mihai Eminescu patronata
de printul Charles. Inaintam cu ochii de o parte si de alta a
drumului, admirand casele, pana la biserica fortificata din
localitate. Spre biserica se ajunge pe o alee pietruita ce
inainteaza printr-o curte plina de copaci. Serenitatea te cuprinde
de cum pui piciorul in aceasta curte. Cu fiecare pas care ne ducea
mai aproape de biserica crestea in intensitate o melodie placuta
cantata la orga. In sfarsit ajungem langa biserica. Intrarea se
face printr-o poarta in zid, de mici dimensiuni, dupa care ne
intampina o doamna foarte draguta si dupa plata taxei de intrare ne
inmaneaza niste foi cu informatii despre locatie si parca se scuza
ca foile sunt asa de multe.
Muzica cantata la orga continua si ne-a insotit pe
aproape tot parcursul vizitei prin curtea bisericii, prin turnurile
deschise publicului. Aceasta muzica ne-a facut vizita atat de
speciala. Cel care canta era sotul doamnei care ne-a intampinat la
intrare si canta din placere, in aceasta zi de duminica de vara. In
cadrul complexului este amenajat si un mic muzeu, unde sunt
colectate obiecte folosite in vechime de locuitorii acestui loc.
Gasim aici colectii de straie populare, de vase vechi, bani,
mobilier, unelte si cate si mai cate. Dat fiind ca in copilarie
verile mi le petreceam la bunici si aici am intrat adesea in
contact cu astfel de obiecte vechi, atat unelte cat si
gospodaresti, pe care odinioara bunica le folosea in mod curent,
colectiile mi-au adus aminte de copilarie. Mi-a placut foarte mult
ca, din loc in loc, pe pereti, se vorbea de diverse traditii si
obiceiuri ale locului.
Vecinatatea de exemplu era modul lor
de organizare. Toate familiile ce locuiau pe o strada formau o
vecinatate. Aceste familii erau conduse de un „parinte al
vecinatatii” ales pe 2 ani dintre barbatii insurati ai vecinatatii
si avea responsabilitatea sa se ocupe de organizarea si
supravegherea treburilor ce trebuiau facute de membrii vecinatatii.
Tot istoricul vecinatatii se nota pe hartie, iar aceste documente
se pastrau in „lada vecinatatii”.
Ziua impacarii era ziua de marti dinainte de ziua de Paste, iar in aceasta zi se plateau amenzile pentru obligatiile neefectuate in cadrul comunitatii, se planificau urmatoarele activitati pe tot anul si se facea un raport de gestiune de care erau anuntati toti membrii vecinatatii.
Si mai sunt si alte obiceiuri care reglementau foarte
bine activitatile comune pentru ca intreaga comunitate sa
functioneze cat mai bine si membrii sa fie cu totii multumiti, acel
gen de reguli care acum sunt considerate ingradire a libertatii,
dar care aduceau de fapt ordine si egalitate in cadrul comunitatii.
Acestea erau regulile dupa care sasii convietuiau si se organizau
atat de bine si ma intreb daca comunitatile de romani au imprumutat
ceva din acest stil interesant de organizare.
Am rasfoit prezentarea primita la intrare si am aflat ca
localitatea a fost prima data atestata documentar la 1400, intr-un
document de plata a impozitelor. Biserica a fost prima data
construita de secui la inceputul secolului al XII-lea; in 1185 a
fost preluata de sasi si transformata de-a lungul timpului: s-a
daramat partea de est si s-a facut un cor trapezoidal sustinut de 7
contraforturi apoi s-a construit in vest o galerie. Fortificarea
bisericii s-a facut mai tarziu, in primul sfert al secolului al
XVI-lea cu sprijinul Provinciei Sibiu. Se spune ca aceasta
localitate a fost mereu libera, neapartinand vreunui
nobil.
Acum biserica face parte din patrimoniu UNESCO si aici mai locuiesc 500 de oameni din care 27 de sasi. Se spune ca ar fi cea mai veche localitate din Transilvania si printre cele mai bine conservate. A fost o placere sa vizitez aceste locuri si voi reveni cu mult drag.
Acum biserica face parte din patrimoniu UNESCO si aici mai locuiesc 500 de oameni din care 27 de sasi. Se spune ca ar fi cea mai veche localitate din Transilvania si printre cele mai bine conservate. A fost o placere sa vizitez aceste locuri si voi reveni cu mult drag.
View Larger Map
