Blesteme, îngeri și puterea cuvintelor

Știu o poveste despre îngeri și puterea cuvintelor pe care am povestit-o foarte rar. Am căutat-o pe internet să găsesc autorul, sursa, dar nu am gasit nimic despre asta. Eu am auzit-o de la un preot, eram încă mică și poate unele detalii din povestirea lui au căpătat o altă întorsătură în memoria mea de-a lungul anilor. Astfel încât, dacă voi greși cu ceva, îmi cer iertare, eu doar o povestesc mai departe pentru că nu e o poveste pentru copii și se merită a fi spusă. Un râu mare, ce curge lin și o barcă mică cu doi omeni se îndreaptă încet spre niște locuri frumoase, dar lipsite de orice așezare umană. Vâslașul e un om ceva mai vârsnic și pare să cunoască împrejurările, iar celălalt, e un tânăr de vreo 20 de ani, palid, trist și abătut. Cei doi ajung într-un final la niște ruine de ziduri vechi. Coboară din luntre și caută un pustnic care își ducea zilele printre ruinele unei vechi biserici. Pustnicul e cunoscut drept povățuito...