Un om care mătura strada lângă o mănăstire, întreabă o
fată dintr-un grup de turiști care trece pe lângă el, dacă i-au
plăcut locurile și cele văzute aici. Fără să întoarcă capul spre
el, a venit un răspuns scurt, sec ”Noi nu suntem din
alte țări, suntem de-aici” adică nu din localitatea de
lângă mănăstire, dar din aceiași țară. Și de ce ai crede că e
josnic să-i surâzi sau cel puțin să-l privești pe cel cu mătura în
mână? Oare dacă punea aceeași întrebare un ministru, primea același
răspuns sau o maimuțăreală plină de vanitate? Cel puțin primul din
acești doi a primit sinceritatea urâtă, așa cum e ea deseori. Mulți
clasifică omenii în cei de jos și cei de sus. Problema este că poți
întâlni mai multă omenie și mai mult suflet acolo unde nimeni nu
întoarce privirea sub pretext că e nedemn.
Și de ce te-ai obosi să-i dai cuiva ceva, dacă nu oferi
esențialul, anume ascultare, atenție, care pot fi atât de nobile
daruri atunci când respecți omul prin ochii tuturor.
Apoi intervine greșeala recunoștinței, unii chiar o
așteaptă, încât cei care iau bucata de pâine se simt datori cu mult
mai mult de atât. Atâta recunoștință speră să primească unii, încât
darurile sale devin o povară pentru cel care le-a
primit.
Mulți îi judecă pe cei care cer, le măsoară demnitatea,
recunoștința, caută povestea vieții lor, ca să afle unde au greșit,
cât au cheltuit, câți copii au făcut, să le dea sfaturi, să se
creadă zei care pot dirija destinul unui om căzut. Dar sfatul e
primit în general foarte rar și doar acolo unde se cere. E ușor
să-l faci pe judecătorul, dar vine și momentul când își dau seama
că nu pot schimba multe pentru o viață frântă și povețele nu țin de
frig și nici de învățătură, atunci când e mai binevenită o privire
de prietenie. Zic prietenie, pentru că am întâlnit oameni care
puteau fi prieteni din privirea înțelegătoare cu care nu judecau pe
nimeni, căci prieten este înainte de toate cel care nu te
judecă.
Îmi amintesc cu dezgust de campaniile electorale când
dăruirea e atât de fățarnică și prefăcută. Se fac poze, se
filmează, se dăruiește, ba nu, se cumpără celebritate, voturi, se
fură recunoștință și îi lasă pe oamenii simpli încărcați de
datorii. De vreme ce au primit, au apărut prin poze, la televizor,
au datoria să facă ce li s-a cerut în schimb, și li s-a cerut mai
mult decât un simplu ”mulțumesc”.
De fapt, acest ”mulțumesc” atunci când se dăruiește ceva, ar trebui să vină nu doar de la cel ce primește, ci și de la cel ce oferă. Pentru că am întâlnit oameni care nu au vrut să primească un dar, și în acel moment te simți atât de josnic și de inferior. Prin mândria vieții și muncii lor, ei sunt mai presus de a se simți îndatorați cuiva pentru ceea ce nu au cerut, chiar dacă nevoile acestor oameni sunt evidente. Iar atunci când dăruiești, de fapt primești satisfacția puterii pe care ți-o dă înfăptuirea unei fapte bune și celui care primește darul tău îi ești de fapt singur recunoscător, pentru că a primit, pentru că ți-a dat ocazia să faci ceva bun, să te transformi în ceva mai bun decât ai fost.
De fapt, acest ”mulțumesc” atunci când se dăruiește ceva, ar trebui să vină nu doar de la cel ce primește, ci și de la cel ce oferă. Pentru că am întâlnit oameni care nu au vrut să primească un dar, și în acel moment te simți atât de josnic și de inferior. Prin mândria vieții și muncii lor, ei sunt mai presus de a se simți îndatorați cuiva pentru ceea ce nu au cerut, chiar dacă nevoile acestor oameni sunt evidente. Iar atunci când dăruiești, de fapt primești satisfacția puterii pe care ți-o dă înfăptuirea unei fapte bune și celui care primește darul tău îi ești de fapt singur recunoscător, pentru că a primit, pentru că ți-a dat ocazia să faci ceva bun, să te transformi în ceva mai bun decât ai fost.
