Călătorul
Voyager
Depăşeşte limita
soarelui în expansiune,
ajunge-n locul unde
gravitaţia
va fi poemul pe
care nu-l mai poate scrie scribul,
se scrie
singur,
poemul acela de
dragoste, unic,
după care tânjim
toţi, chiar şi la bătrâneţe,
călătoria macină
neuronii moi.
Vine clipa de
limită,
călătorul va depăşi
marginea soarelui,
aripa lui de lumină
difuză.
-
Ce va fi acolo, ce va fi?
-
Va creşte iarba, ca de
obicei,
aud glasul venit de
departe
cu întârziere de
câteva luni,
iarba galactică,
iarba crudă, verde, de neînvins,
între şinele de
oţel ale gravitaţiei.
-
Şi acolo, acolo departe?
Nu-mi răspunde
nimeni,
ecoul a fost prins
de iarbă şi păpădii...
Un galben galactic
în urma călătorului,
acolo,
între stele
cunoscute, unde, iată, creşte iarba, iarb, iar, ia,
i...
Fragment din
cartea Arhivele de la Hațeg. Monografii, legende și
vivisecții, Ed. CronoLogia, Sibiu,
2017
