De intuneric, de singuratate, de mine, de tine, de noi, de moarte. Miile de incercari esuate de a-mi imbratisa temerile m-au adus in pragul mahnirii depline. Si azi nu mai e nimic de facut pentru mine.. poate maine.
Astept lumina soarelui sa pot dormi, sa-mi odihnesc trupul.
Te astept pe tine sa pot dormi, sa imi odihnesc sufletul.
Iar cu zi ce trece, amandoi parca apareti din ce in ce mai greu...
Soarele apune si o data cu el fiinta mea isi incepe scotocirea eterna. Alearga cu pasi fantomatici strazile orasului cautandu-te pe tine, cautand soarele. Va intrezareste uneori pe cotloanele dintre blocuri ascunse de ochii trecatorilor, alteori deloc. Si in acele nopti sunt doar eu, singuratatea si intunericul.
O asteptare vesnica la care sufletul mi-e condamnat.
O poveste ce o pot impartasi doar intunericului si singuratatii. Ironic, doar ele ma inteleg..
