Imi este frica.De intuneric, de singuratate, de mine, de tine, de noi, de moarte. Miile de incercari esuate de a-mi imbratisa temerile m-au adus in pragul mahnirii depline. Si azi nu mai e nimic de facut pentru mine.. poate maine.Astept lumina soarelui sa pot dormi, sa-mi odihnesc trupul.Te astept pe tine sa pot dormi, sa imi odihnesc sufletul.Iar cu zi ce trece, amandoi parca apareti din ce in ce mai greu...Soarele apune si o data cu el fiinta mea isi incepe scotocirea eterna. Alearga cu pasi fantomatici strazile orasului cautandu-te pe tine, cautand soarele. Va intrezareste uneori pe cotloanele dintre blocuri ascunse de ochii trecatorilor, alteori deloc. Si in acele nopti sunt doar eu, singuratatea si intunericul.O asteptare vesnica la care sufletul mi-e condamnat.O poveste ce o pot impartasi doar intunericului si singuratatii. Ironic, doar ele ma inteleg..