Dupa ce au devenit portabile, „coborand” din turlele bisericilor mai intai in casele, iar apoi in buzunarele posesorilor, ceasurile au capatat statutul de bunuri de prestigiu, devenind (cel putin) la fel de pretioase ca bijuteriile – si pe buna dreptate, pentru ca erau nu numai niste realizari tehnologice remarcabile pentru vremea lor, ci si adevarate opere de arta. Inca din Evul Mediu, capetele incoronate isi faceau cadou orologii care aratau „cat e ceasul” in moduri care mai de care mai originale. De exemplu, sultanul otoman Mahommed al III-lea a primit cadou de la trimisii reginei Angliei, Elisabeta I-a Tudor, un ceas inconjurat de pasari cantatoare care bateau din aripi la fiecare ora. De altfel, incepand cu Soliman Magnificul, ai carui amabsadori in Germania au adus in Imperiul Otoman primele ceasuri mecanice, padisahii au fost fascinati de aceste inventii ale „ghiaurilor”. Selim al III-lea, cel supranumit „Betivul”, fiul lui Soliman Magnificul si al Roxelane...