Chiar acum, când sunt înconjurată de lecturile
școlare de factură modernistă, am avut norocul să dau peste titlul
acesta interesant, ”Cei șapte nebuni”, care m-a transpus într-o
realitate cu totul și cu totul diferită de ceea ce am citit până
acum. Roberto Arlt, autorul, se întâmplă să fie primul scriitor
modern din Argentina și în același timp, un inventator de excepție,
fapt care se regăsește și în scrierile lui.
Romanul începe în plină acțiune, prezentând
momentul culminant care declașnează toate întâmplările care conduc
către finalul deschis. Augusto Remo Erdosain, protagonistul, este
primul personaj aflat în concordanță cu titlul romanului. Nebunia
lui Erdosain se datorează ”angoasei”, a monotoniei cotidiene care
îi străpunge ființa din ce în ce mai mult în fiecare zi. Practic,
tot ceea ce face el este să fure bani de la patronul lui și să
îmbrace obiectele în cupru, sperând ca, mai târziu, să transforme
cuprul în aur. Însă evenimentele descurajatoare din viața lui îl
determină să se avânte și mai mult în procesul dezumanizării sale:
întâi, soția sa, Elsa îl părăsește pentru un alt bărbat, iar apoi,
adevărul îl izbește drept în față – Erdosain este un inventator
eșuat.
La început, am avut impresia că încearcă să își
îmbunătățească existența sau nivelul de trai, însă nu la asta se
rezumă acțiunile lui. Erdosain trăiește fără vreo speranță, se
simte mort pe dinăuntru și, cu toate că pare să nu-și mai dorească
nimic, singurul lucru după care tânjește e libertatea sufletului
său: ”Pentru toți sunt negarea vieții. Sunt ceva ca
neființa.”
Atunci când patronul îi cere socoteală cu privire
la banii furați, Erdosain se simte încolțit și apelează la ajutorul
Astrologului. Cu toate că și acesta l-ar putea ajuta împrumutându-i
600 de pesos și șapte centavos, cel care semnează cecul este
Peștele Melancolic, un deținător de bordeluri, în adevăratul sens
al cuvântului, care face parte din realitatea suburbiilor din
Argentina secolului 20. Din acest moment apar din ce în ce mai
multe personaje care susțin ideile abstracte ale Astrologului.
Acesta își dorește să organizeze și să coordoneze o societate
secretă bazată pe minciuni și iluzii, pentru că, spune el ”oamenii
nu se cutremură decât cu minciuni”.
Ceea ce prezintă romanul, de fapt, este societatea
secretă a celor care ne conduc și pe noi, astăzi, îmbibată de
promisiuni false și prea multe cuvinte care, deși sună a adevăr, nu
ne conduc decât spre involuție continuă – ”Ce proiectează
Astrologul este salvarea sufletului oamenilor epuizați de
mecanizarea civilizației noastre.” Da, sigur că da. Asta ar putea
fi posibil dacă nu ar recurge la ce vor ei să facă de fapt: ”Vom fi
ca zeii. Vom da oamenilor miracole nemaipomenite, frumuseți
desfătătoare, divine minciuni, le vom dărui convingerea unui viitor
extraordinar, încât toate promisiunile preoților vor fi palide față
de realitatea minunii apocifre. Și atunci, ei vor fi fericiți...”
Sună cunoscut, nu-i așa?
Romanul prezintă, în același timp, mai multe
conflicte interioare ale personajelor, fiecare dintre ele
luptându-se cu trecutul care le influențează prea mult prezentul
și, implicit, viitorul. Erugeta, farmacistul, cu toate că are o
latură religioasă care ar trebui să-l apropie de Dumnezeu, se lasă
înfrânt de puterea viciilor, căsătorindu-se cu o prostituată, pe
care o părăsește apoi în favoarea jocurilor de noroc. Gregorio
Barsut, vărul Elsei, deținătorul a celor 17 000 de pesos destinați
înființării societății secrete, înmânează Astrologului cecul cu
întreaga sa moștenire, conștient fiind de urmările nefaste și
devastatoare ale societății secrete în lume.
Mi-a plăcut în mod deosebit caracterul filosofic
al romanului, în care sunt dezbătute aspecte psihologice ale vieții
– ”Din ce motiv fericirea umană ocupă atât de puțin spațiu?”, sau
”Ce viață e asta dacă facem o grozăvie și nu simțim nimic?”. Poate
pentru că încă nu l-am citit pe Dostoievski, stilul lui Arlt, care
este asemănat cu cel al autorului rus, mi s-a părut un pic dificil
de urmărit din cauza prea multor detalii și prea multor explicații
care m-au făcut să sar peste câteva paragrafe, sau să le citesc
fără să mă gândesc prea mult la ele.
Însă ideea de bază m-a convins sută la sută că
merită să duc lectura până la capăt, mai ales pentru că a fost ceva
nou pentru mine, întâi datorită locului, apoi datorită realității
vulgare pe care Arlt o prezintă fără orice fel de reținere sau
resemnare. Personajele par vii, reale, iar implicarea afectivă a
naratorului pe alocuri te obligă să te îndoiești de faptul că
evenimentele relatate nu s-au întâmplat niciodată de
fapt.
Mulțumesc editurii Univers pentru șansa de a citi
”Cei șapte nebuni”, pe care o puteți comanda și voi de
AICI.
Sursă foto
