Diva care păşea, desculţă şi modestă, peste
inimile noastre ne-a părăsit sau, după cum spune ştirea,
a încetat din viaţă, cu o discreţie scandaloasă
într-o insulă despre care nimeni nu prea ştie pe unde se află, în
strania Republică a Capului Verde. Loc pe care l-a cântat în
câteva melodii.
Avea 70 de ani, nu 27, ca Amy Winehouse.
De aceea. plecarea ei nu a produs aceeaşi emoţie, fiind
trimisă pe la finalul jurnalelor de ştiri.
Era unul dintre puţinii artişti care te învăluiau într-o
atmosferă aparte, de la primele acorduri, ca să nu mai spun
de momentul în care începea să cânte versurile, care aduceau cu ele
oceane de sentimente răvăşitoare.
Fie că era vorba despre Besame mucho sau despre
alte melodii mai puţin cunoscute, Cesaria Evora
reuşea să le imprime acelaşi stil, în care emoţiile năvăleau fără
voia noastră.
Şi pentru că e timpul liniştii, permiteţi-mi ca,
înainte de a asculta cântecul Tiempo y silencio, să-l
parafrazez pe Marin Sorescu, pentru că în asemenea momente numai
poeţii ne mai pot exprima:
Şi Cesaria Evora s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi ea un spectacol.
Ar merita să vadă şi ea un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de
istovită,
S-a dus să moară puţin.
RSS