Intr-o zi frumoasa de vara, parasim cu mare greutate orasul Sibiu, unde petrecusem momente extrem de placute, pentru a cerceta alte zari, alte frumuseti, alte istorii. Pornim spre nord, pe DN14, pe drumul ce duce spre Medias. M-am documentat anterior asupra zonei si am gasit o cetate de care nu mai auzisem si care nu era departe de Sibiu, aproximtiv 18 km.

Ajungem in localitate, cercetam nerabdatori orizonturile si iata ca la un moment dat, pe partea dreapta, pe culmea unui deal se vad zidurile cetatii. Cetatea nu este renovata de ceva vreme, din ea se pastreaza ziduri goale de caramida sangerie.

Urcam colina. La cetate cautam o poarta sa intram, o gasim, dar era inchisa. Am avut o scurta parere de rau ca nu se poate vizita, pana cand incercam poarta si constatam ca este descuiata. Ne intampina cu o vioiciune incredibila un copilandru de 10 ani, care ne spune de taxa de intrare si ca ne va fi ghid in cetate. Ne uitam unul la altul surprinsi. Mai auzisem de locatii in care ghidul este un copil, insa noi nu experimentasem acest lucru. Baietelul ne duce la un capat al cetatii si incepe sa duruie povestea cetatii, dand din maini, rotindu-le, tradandu-si astfel emotia. Am incercat sa il punem in dificultate cu intrebari, dar a facut fata cu succes raspunzand simplu si zambind.

Ne-a spus cand a fost construita cetatea, ca ea a fost construita pentru a apara satul si zona de atacurile dusmanilor, ne-a povestit de biserica neterminata din cadrul cetatii, de faptul ca a fost luata caramida bisericii neterminata si folisita pentru a se construi alte ziduri in cetate. Interiorul cetatii era impartit in doua de un zid, care aminteste mai degraba de apeductele romane, decat de ziduri medievale. Ne-a dus mai departe spre zona unde erau camerele de locuit; una din camere numita "temnita impacarii" sau "camera divorturilor" avea ca scop impacarea cuplurilor casatorite, care se certau si nu se mai intelegeau. Acestia erau inchisi pentru 3 zile in aceasta camera care era dotata cu cate o singura lingura, farfurie, masa si un singur pat, toate din lemn, pentru ca cei doi sa invete iara sa isi imparta lucrurile, sa se accepte unii pe altii fara prezenta straina. Aveau, astfel, sansa sa isi rezolve problemele. Dupa acest test, daca cei doi nu se impacau, mergeau la episcop unde li se mai dadeau 7 zile si daca nici dupa aceasta perioada nu se impacau, se accepta despartirea. "Acest lucru nu s-a intamplat niciodata", ne-a spus micutul. Continuam calatoria pana la turnul bisericii care acum este clopotnita. Ni se permite accesul in clopotnita, sa urcam pana sus, la ultimul nivel, si sa admiram panorama locului. Urcam pe niste scari din lemn abrupte si intunecoase, eu mai incet, pentru ca sunt tematoare de fel. Oprim la fiecare nivel si privim pe ferestre sa admiram privelistea. Ajungem in final sus, unde stateau atarnate 3 clopote care inca mai erau folosite. Tabaram fiecare la cate o fereastra, ne mutam din una in alta si privim cu nesat in zari. Fiind pe varful culmii, la picioarele noastre se intindea tot satul si se vedea pana departe.

Cum stateam acolo si povesteam, au urcat si parintii baiatului in clopotnita: era ora la care se trageau clopotele. Zilnic, ora de ora, acestia trebuiau sa urce aici si sa traga clopotele. Avand acest rol in comunitate, de a trage clopotele la fiecare ora, a trebuit sa se mute in cetate, de aceea in curte am vazut rufe intinse, antene de televizor prinse de ziduri si vita de vie ingrijita. Dam sa coboram, insa ni s-a spus ca putem sa mai ramanem. Si iata ca, la mai putin de 2m de urechile noastre, incep cele 3 clopote cantarea. Sunetul era asurzitor, asa ca am incercat sa diminuam disconfortul scotand capul pe una din ferestre. Incetul cu incetul, urechile incep sa se obisnuiasca cu dangatul. Si mai mult, sunetele clopotelor au inceput sa se uneasca intr-o melodie profunda, trista, tanguitoare de bucium. Aici am auzit prima data, dincolo de sunetul clopotelor, cantecul trist al plaiului romanesc. Pentru mine a fost revelator.

Coboram din clopotnita ganditori, mai pozam zidurile, dupa care iesim din cetate pentru turul de onoare. De obicei, facem inconjurul cladirilor pe care le vizitam, pentru a nu pierde din vedere nimic. In partea exterioara zidurile se mentineau destul de bine, sprijinindu-se pe contraforturi construite in trepte.

Citind apoi despre cetate, aflu ca cetatea este cunoscuta si cu numele de Cetatea Stolsenburg (Cetatea Mandra), ca in acea zona, pe vremuri, langa cetate era un codru si ca cetatea, din cand in cand, adapostea haiducii zonei. Dar mai ales, aflu ca istoria cetatii a fost foarte tumultuoasa, fiind cucerita de-a lungul timpului de unguri, asediata de turci, incendiata de curuti. A rezistat peste ani, fiind in subordinea cetatii Sibiului si a satului Slimnic, a rezistat pana in zilele noastre desi din secolul XVIII a fost lasata in paragina.
Cetatea este atestata documentar ca datand din 1282 si a fost construita la marginea scaunului Sibiului si scaunului Mediasului, avand menirea de a apara cetatile de atacurile dusmanilor. Se spune ca initial constructia era de dimensiuni mai mici, facuta din piatra bruta si abia apoi, in secolul al XV-lea s-a construit cetatea actuala, din caramida, cu fortificatii mai puternice, cu gurile de aruncat pacura si contraforturi. Actualul turn de aparare se pare ca a fost o capela gotica. Acest turn are construit, in partea superioara, pe unul din colturi, coltul dinspre nord vest, un mic turnulet. In ziua vizitei nici nu l-am observat, iar acum o luna, intr-o vizita in alta cetate minunata, am aflat povestea acestor turnulete. Voi detalia alta data aceasta poveste, dar ce pot sa spun acum, este ca, existenta acelui turnulet, construit in pozitia respectiva, spunea tuturor celor care veneau in cetate, ca acea cetate are dreptul la jurisdictie proprie. De aceea putea exista in aceasta cetate acea camera a divorturilor, de care povesteam mai sus.
Am plecat de acolo incantati de cele descoperite, catre urmatoarea destinatie, care nu a intarziat sa apara, desi nu a fost planificata: biserica fortificata de la Axente Sever.
De aceea este frumos sa fii turist in Romania!