Virtuțile viciului (3/3)
* Practica eronată a virtuții te catapultează în viciu. Se știe că perfecțiunea însăși, practicată cu ardoare, e o mare și suspectă slăbiciune. Devotamentul mamei e arareori virtuos. Cel mai adesea e o combinație otrăvitoare – în sine tragică – de biologie, narcisism și isterie. Simularea virtuții e tot un viciu.
* Cum incapacitatea de a fi vicios nu te face automat virtuos și cu atât mai puțin neutru, viciul de conjunctură strânge tot mai mulți adepți. Viciul se hipsterizează. Totul e o chestiune de percepție și de voință politică. Autodefinirea prin viciu, cândva grotescă, devine astăzi lucrativă. Crezând că-și face viața mai bună, viciosul o distruge atât pe a lui cât și pe a celorlalți.
Din categoria: