Steaua izolată într-o lacrimă

Steaua imensă nu știe nimic de pământul

pe care locuim, de viruși și pandemii, de omul izolat,

ea arde tăcută în sine, în milioane de ani care trec într-o clipă,

se prăbușește în sine, cade peste sinele ei,

se izbește de sinele ei, se preface-ntr-o lacrimă pe cerul absurd și generos.

Peste el am semănat cuvintele noastre,

ca pe semințe în parcul din mijl