Codul lui Da Vinci a fost prima carte care mi-a fost recomandată, și nu de oricine, ci chiar de fratele meu. A insistat, pot spune, să o citesc. Știa el ce știa, însă la acea vreme eu nu citeam atât de mult ca acum și am zis: „Nu e cazul.”
Acum, la câțiva ani distanță, am terminat-o și vreau să spun că mi-a plăcut al naibii de mult.
Dar nu amintirile sunt ținta în acest text, ci cartea în sine, povestea ei parcă fără final.
Așadar, am întâlnit o creație de-al lui Dan Brown fenomenală, o împerechere a religiei cu firul epic în care istoria a fost dirijorul principal pe tot parcursul cărții.
Aflat la Paris pentru o conferință, profesorul american de simbolistică și istoria artei, Robert Langdon primește în plină noapte un telefon de la o persoană necunoscută. Motivul? Asasinarea bătrânului c...