CU SACOUL ROS DE
MOLII
Dumitru Hurubă are rara
capacitate de a stârni zâmbetul acolo unde iadul este pavat cu bune
intenţii. Mereu tânăr, pentru că umorul te menţine
în formă, ne atrage atenţia că el scrie
asiduu la o carte importantă, cartea de colorat mintea. Este poate
mintea noastră cea de toate zilele, este mintea cea de împrumut,
este mintea cea de urmă, obișnuită la români din tranziție? Nu pot
răspunde la această întrebare, trebuie să fii cetăţean liber într-o
rezervaţie de
zăpăciţi, după cum
ne-a sugerat scriitorul într-o carte a sa, cu
titlu atât de incitant. El trece prin iad
cu zâmbetul pe buze și vorbește de raiul dintr-un
zâmbet...
Cu mijloace simple, dar nu simpliste,
scrierile lui Hulubă sunt legate strâns de realismul dur al vremii,
plimbarea prin viaţă
pur şi simplu, pe care o propune scriitorul este însoţită de
ironie, de sentimentalismul potrivit al iubitorului de frumos, al
iubitorului de un gest plin de căldură. Dintr-o întâmplare simplă,
scriitorul pregăteşte un festival reuşit
în care satira și umorul, fac
legea.
Scrierile lui se adresează
în primul rând oamenilor simpli care
supravieţuiesc cu greu dificultăţilor zilnice. El, omul simplu,
trebuie să renunţe la multe pentru a rezista, iar Mitică dă reţeta
fericirii: am putea omite clipa la cafea, iar iubita la...
clipsuri.
Mitică are mereu un dialog cu o iubită
imaginară, este iubita cu cernoziom pe ghete, iubita misterioasă
este chiar viaţa, amărâta noastră de
viaţă de care suntem legaţi şi
îndrăgostiţi permanent.
Brusc, cea mai importantă clipă devine
pentru noi - clipa indexării, clipa miracol de care ne legăm, la
care sperăm, ea face parte din timpul marilor
speranţe, ne dezvăluie mecanismul unei filosofii de o
viaţă.
Personajele
principale din versurile lui Dumitru Hurubă sunt
Parlamentul, Guvernul, Primăria, primul-ministru,
indiferent de nume, anotimpurile, ploaia, iubita, omul din balcon,
cel care priveşte oraşul de sus, oraşul asasin, care
distruge încet, dar sigur, speranţa, cu moda lui, cu obiceiurile,
cu pasajul de pietoni, cu erorile...
Au fost zile, au fost săptămâni
în care scriitorul, baron de Hunedoara,
locuitor de drept al municipiului Deva a adus
în sufletele şi-n casele noastre un
zâmbet indexat pentru a uita de adevăratele indexări,
publicaţiile l-au găzduit cu sinceritate
şi generozitate pentru că
Mitică le oferea miracolul
unui umor de bună calitate.
Dumitru Hurubă s-a impus
în literatura de umor cu o abnegaţie
demnă de un poet, acolo unde poeţii au tot
timpul la dispoziţie să demonstreze că sunt proprietarii
adevărului, el a zâmbit şi a făcut legea, adică a pus degetul pe
rană. Locuitorii din Deva ar trebui să fie foarte atenţi la
scrierile lui Hurubă pentru că le arată de fiecare dată calea
dreaptă, chiar dacă nu spune aceasta explicit, dar umorul o arată
implicit.
El a devenit un fel de consilier local
permanent, fără partid, fără vot, care decide unde trebuie să ducă
şoseaua naţională, care întâmplător trece şi
prin localitate.
Scriitorul este tot timpul pregătit să
inventeze un personaj surpriză, cu nume cunoscut dar care nu există
în evidenţele de la primărie, care nu
seamănă cu nimeni, dar care este foarte apreciat, este vecinul
nostru din compartimentul de tren, este amicul de la
coada apărută brusc la covrigăria din
centru.
Nu ştiu câţi ani au personajele
acestea de autor, dar, precis, îl
sfidează pe Hurubă, ele nu au vârstă şi mai zic
în glumă „tata Mitică”. Noi ne
facem că nu observăm, că totul este în
regulă, ne frământă preţul lobodelor, al
urzicilor, al ciupercilor, taxa pe trecut drumul
dintre Rai şi Iad, cum se exprima atât de plastic Marin
Sorescu.
Cu o fantezie demnă de un adolescent,
scriitorul a păcătuit abordând parodia. Textele
sale seamănă cu poezii adevărate, dar sună altfel, sunt mai ale
noastre, mai de la pasajul de pietoni, le şi putem reţine, aşa cum
se reține tristeţea, uneori. De fapt Topârceanu a scris despre
Mitică cu mult înainte, l-a anticipat. Versurile marelui scriitor,
atât de cunoscute, sunt un fel de testament lăsat lui Hurubă:
„Dar de sus, din corcoduş,/Pitulându-se-ntre foi,/ Mititel şi
jucăuş,/ Le-a răspuns un piţigoi:/Câţi ca
voi!/Câţi ca
voi!...”. Aceasta este filosofia de
viaţă care străbate opera lui Mitică,
detaşarea de zgura cotidiană, de eşecurile cetăţeanului în faţa
necunoscutului.
Perseverent, Dumitru Hurubă scrie
despre prieteni, scrie despre marile cărţi de cultură, ne pune în
sacoşa de piaţă câte o carte despre istoria de ieri şi de mâine,
striveşte gogoşarii cu câte o antologie,
ne îndulceşte cafeaua cu puţină mitologie. Noi nu observăm aceasta,
facem calcule privind indexarea surâsului şi ne-ntrebăm dacă Banca
Mondială a prevăzut fonduri suplimentare pentru implementarea
umorului la români, pentru că
în Judeţul Hunedoara noi avem
reprezentantul nostru care gestionează, de ceva vreme bună, un fond
ilicit, obţinut la negru, pentru promovarea pe piaţă a unui drog
periculos: satira...
Ştiu cea mai tristă, dar perfectă
întâmplare care i se putea petrece lui Mitică Hurubă.
Când a venit vremea lansării volumului
Carte de colorat mintea, Deva: editura
Emia, 1998, scriitorul a fost plasat în
mijlocul publicaţiilor
pentru copii, cu umor involuntar, distribuitorii de carte au crezut
că această lucrare originală era destinată copiilor...
Aproape că îi credem: „Gata, dragă, cu
Infernul - /Am ajuns să ştim un rost:/ S-a remaniat Guvernul/Si va
fi tot cum a fost”.Cu răbdare, scriitorul a acceptat realitatea
care o luase înaintea ficţiunilor sale, realitatea care depăşea
fantezia debordantă a criticului... Acesta este
„cântecul de leagăn al tranziţiei”, cântecul amatorilor care adorm
un destin...
Stilul scriitorului
este stilul fără stil,
în aparenţă nimic nu lasă impresia că
Mitică vrea ceva deosebit, el ne povestește cu blândeţe ceva banal,
dar la sfârşit ne pune în faţă adevărul
crud, dar drept. Cei fără coloană vertebrală ar
trebui să se ferească de acest stil, e un stil periculos,
demoralizator...
Nu-l cred pe scriitor,
el e mai tânăr decât
îl arată buletinul de identitate, după
cum şi scrie: „Dar, în toate e un
bine,/Şi nu-i vorbă de minuni:/ Azi mai bine-i
decât mâine.../
Plouă, plouă cu minciuni”. (Ploi de toamnă - din
volumulCarte de colorat mintea, Deva: Editura Emia,
1998).
Dumitru Hurubă are cultul prieteniei,
prietenii nu-l pot uita, unii nu o merită,
alţii nu o preţuiesc la adevărata
valoare, dar noi ştim că poetul umorist nu uită, este memoria
unui om cu inimă mare, neindexată.
Prietenia lui Hurubă valorează
cât un premiu literar, iar alături de
scriitorul de la Simeria (cândva locuia la Deva) ne simţim deja
implementaţi spre Europa, acolo unde
există o piaţă de flori...
Haţeg, la ora indexării
..
