Poveste de iarna

A fost odată o corabie al cărei căpitan şi ai cărei secunzi, crezându-se atotştiutori în meşteşugul marinăresc, şi-au zis că pot depăşi orice limită. Atât de tare li s-a urcat la cap, încât şi-au pierdut minţile. Au cârmit corabia spre nord şi-au mers, şi-au tot mers, până au ajuns să se strecoare în mod periculos printre iceberguri şi banchize în derivă. Nu s-au întors însă din drum, ci au continuat să navigheze spre nord, intrând în ape din ce în ce mai primejdioase. Iar asta doar pentru că erau în căutare de noi şi noi aventuri care să le dovedească dibăcia într-ale marinăriei.

Pe măsură ce nava atingea latitudini tot mai înalte, pasagerii şi echipajul se arătau din ce în ce mai îngrijoraţi. Au început să se certe între ei, plângându-se de condiţiile în care trăiau.

— Să fiu al naibii, spunea un bătrân lup de mare, dacă asta…