M-ai făcut din țărâna pământului, dintr-o brazdă adâncă,

pentru a mă obișnui să fiu călcat în picioare.

Ai suflat viață peste mine, pentru a înțelege logica tornadelor.

Mi-ai picurat cuvinte în creier, pentru a mă obișnui cu bârfele și jicnirile de fiecare zi.

Mi-ai dăruit moartea, pentru a putea păși dincolo

de pragul de sânge al lumii.

M-ai conectat la eternitate, pentru a pricepe limitele suferinței.

Îmi arunc telefonul celular lângă piroane,

ciocan și coroana de spini, pe iarba grasă, bogată, mustind a viață.

Nu mă apelează nimeni din moarte, am fost prăsit de toți,

voi deprinde singur tehnica subtilă a învierii…

Poate soldatul îmi va bate în cuie, pe creier, această realitate 

mirosind a oțet de mere.

Deasupra mea corbii sunt pregătiți să-mi ciugulească

ochii obosiți, care te-au văzut.

C STANCU ©