Licentiat in litere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Este profesor de limba si literatura româna la Alba Iulia.
Redactor la revista de cultura Discobolul (dupa 1990).
Dupa ce în anii '80 publica proza scurta în mai multe reviste ale Uniunii scriitorilor, debuteaza in volum în 1984 cu volumul Focuri in septembrie (Editura Cartea Româneasca), drastic subtiata de cenzura de atunci.
Trece printr-un moment dificil de inhibitie, depasit cu foarte mare greutate, si prin activitatea la revista Discobolul, despre care afirma, cu prilejul aparitiei numarului 100, in decembrie 2005: "In ce ma priveste, aparitia revistei Discobolul a fost hotarâtoare pentru reactivarea conditiei mele de sriitor."
Dupa o lunga absenta, publica mini-romanul epistolar Inocenta sarpelui (Colectia Discobolul 2000). În anul 2004, dupa ce amâna mereu tiparirea unui volum reprezentativ de nuvele, schite si povestiri, publica, într-o placheta, nuvela Colonia de vulturi si, in acelasi an, volumul de 12 nuvele si povestiri Papagalii mei adorati.
ïn d ecembrie 2005, Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Mures, ii acorda premiul pentru volumul antologic de proza scurta Papagalii mei adorati (Editura Context 2004 Cluj-Napoca).
Scriitorul tine cu intermitente un Jurnal, care îi va inspira romanul Amintiri din sezlongul albastru., pe care "ameninta" sa-l termine de scris si sa-l publice în curând.
Pasionat de natura, de sport si calatorii, în anii de dupa 1990 scrie si tipareste mai multe reportaje, rod al vizitelor sale in Austria, Germania, Franta si Israel, dar si în tinuturile românesti dintre Prut si Nistru.
Desi aspiratia sa a fost si ramâne romanul, Cornel Nistea se remarca, mai întâi de toate, prin proza scurta, de o reala originalitate.
În iunie 2012, lui Cornel Nistea i-a apărut la Editura Unirea din Alba Iulia romanul Întâlnirile mele cu Orlando (ISBN 978-606-8298-14-6).
În iulie 2008 a iesit de sub tipar romanul Ritualul bestiei. Amintiri din sezlongul albastru (initial intitulat "Amintiri din sezlongul albastru").
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala
Alba-Hunedoara, redactor al revistei „Discobolul” (după anul 1990)
şi un romancier de forţă. A pledat constant pentru condiţia
scriitorului în societate şi a susţinut numeroşi confraţi prin
activitatea sa. Este membru în consiliul de conducere al filialei
din care face parte, implicându-se în numeroase proiecte
culturale.
Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din
România i-a acordat la 4 decembrie 2014 premiul pentru
memorialistică, carte scrisă în anul 2013: „Jurnal
1977-1984”. Se recunoaşte pasiunea pentru conservarea memoriei
şi pentru jurnal, metodă reţinută şi în romanele sale, cu
certitudine, inspirate din viaţă.
Critica literară a consemnat:
„ Proza aceasta, lipsita de artificiile
genului, s-ar putea încadra în ceea o teoria literara numeşte
autoficţiune, prin impresia transmisa cititorului d-abolire a
frontierelor dintre ficţiune si non-ficţiune”. (Mircea
Muthu).
„În fiecare lume ficţionala din prozele lui Cornel Nistea exista un narator mai mult sau mai puţin implicat în aceste lumi, cu un mandat moral evident de unde provine si vocaţia sa de căutare a adevărului. De obicei, acest nara tor are voluptatea retrospecţiilor destinate sa vindece răni mai vechi sau mai noi, fie ale sale, fie ale altora”. (Aurel Pantea).
„Orlando este un alter-ego al autorului-dubitativ în perimetrul estetici: iscodind prelungirile acesteia în modalităţi de comportament, de unde rezulta un grad de sinceritate auctoriala demn de cel mai înalt interes”. (Titu Popescu).
„În fiecare lume ficţionala din prozele lui Cornel Nistea exista un narator mai mult sau mai puţin implicat în aceste lumi, cu un mandat moral evident de unde provine si vocaţia sa de căutare a adevărului. De obicei, acest nara tor are voluptatea retrospecţiilor destinate sa vindece răni mai vechi sau mai noi, fie ale sale, fie ale altora”. (Aurel Pantea).
„Orlando este un alter-ego al autorului-dubitativ în perimetrul estetici: iscodind prelungirile acesteia în modalităţi de comportament, de unde rezulta un grad de sinceritate auctoriala demn de cel mai înalt interes”. (Titu Popescu).
Teme din romanul Întâlnirile mele cu
Orlando, câteva citate:
„Creatorul de artă e un însingurat ce-şi trăieşte drama
fără să se poată vindeca vreodată de iminenţa eşecului” – iată o
idee despre destinul intelectualului într-o lume căzută din
miracol…
„…am după mulţi ani prilejul să mă întâlnesc cu Dumnezeu
şi nu ştiu ce să-i spun”. – Drama artistului în faţa eternităţii
pure…
„…omul poate fi fericit fără a fi negreşit creator de
mari valori…”. – O temă incitantă pentru un psiholog.
„…omul are datoria să încerce să fie fericit?” –
Întrebarea care macină conştiinţa scriitorului.
„Ti-am citit ultimele capitole despre Reacţiile
întârziate şi-am descoperit acolo o analiză dintre cele mai
originale asupra nepăsării şi trândăviei sociale…”. – Gânduri
interzise într-o lume captivă.
„Nu mă tem de nimic altceva mai mult decât prostie. Nu-i
o noutate că ne ascundem de oamenii ignoranţi şi răi”. – Instinctul
de apărare într-o societate bolnavă.
„Laşitatea omului de rând”. – O direcţie imposibilă în
epoca dictaturii comuniste pentru intelectual.
O altă temă interesantă într-un sistem social închis:
„Disertaţie despre lene, laşitate şi trădare”.
Din Ritualul bestiei:
Autorul scrie: „Dar ciudăţenia cea mai mare era că un
pictor de avangardă cum era Mavros renunţase instantaneu la
viziunile sale moderniste şi începuse să picteze dumnezei, sfinţi
şi îngeri”.
Iar în alt loc scrie: „A coborât agale scara. Curând,
în faţa mea am văzut alt Mavros decât cel din urmă cu câţiva ani,
un bătrân numai piele şi os, cu barba albă şi faţa tristă de sfânt,
de parcă atunci ar fi coborât de pe perete”.
