Un om misterios: Baronul Nopcsa
Dacian Muntean a
avut curajul să abordeze viaţa Baronului Nopcsa, un personaj
misterios din Ţara Haţegului. Tinereţea autorului a fost un
argument pentru a intra într-o parabolă controversată, tinereţea
i-a dat puterea de a cerceta, de a scrie, de a finaliza o
monografie despre Faţă Neagră, după cum îl numeau unii cititori pe
acest baron de Haţeg, mai exact de Săcel, o localitate aproape de
Haţeg.
Lucrarea este un
proiect mai larg, susţinut financiar de Administraţia Fondului
Cultural Naţional, ajutorul venind şi din partea Bibliotecii
Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, lucrarea fiind editată
de SENS – Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în anul
2013, iar titlul este relevant: Aventurile şi călătoriile
Baronului Nopcsa.
Monografia este
rezultatul unor cercetări efectuate în ţară şi străinătate, are un
cuvânt înainte de Francisc Nopcea, ca exponent al familiei
baronului, o prefaţă care introduce cititorul într-o poveste care
se întinde în Europa în perioada de sfârşit de secol şi începutul
secolului al XX-lea, plină de dinamism, mister, tragedie, trădări,
poezie…
 |
| Dacian Muntean |
Sunt abordate
aspecte legate de familie, domenii, copilăria şi adolescenţa lui
Franz Nopcsa, călătoriile în Bosnia, Albania, Egipt, cărţile
semnate de personaj, zbuciumul specific persoanelor care au trăit
în acea perioadă, războiul, eterna rătăcire a
societăţii…
Lucrarea ne
prezintă un erou de roman, Faţă Neagră, pasiunea celor cu situaţie
socială şi materială bună pentru istorie, geografie, astronomie,
mândria de a face parte dintr-un neam aparte, cu trecut şi cu
merite în imperiu. La albanezi, baronul este considerat un erou, în
Austria sau Ungaria este privit ca un savant, în România este
privit cu rezerve şi secvenţial, în funcţie de epocă, de interese,
de patriotism… El a fost legat de Imperiu Austro-Ungar în mod
evident, fiind exponentul acelei pături care făcea legea în acel
areal, care ţinea în echilibru puterile centrifuge din imperiu, cu
resurse proprii, cu demnitate, cu persuasiune. Chiar dacă era
excentric, şi-a lăsat amprenta în paleobiologie, fiind
descoperitorul dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, pasionat de
fotografie, călător prin imperiu, vânător talentat, husar, membru
al armatei care făcea imperiul, aventurierul care ar fi putut
ajunge Regele Albaniei într-o perioadă tumultoasă, de schimbare de
paradigmă pe continentul din care facem parte. Aventurierul a fost
şi spion al imperiului, poziţie incomodă în istoria românilor, ca
parte a imperiului, misterios până la limita decenţei, poet şi
personaj care a primit o bătaie serioasă în Ţara Haţegului din
partea ţăranilor români, hotărâţi să trăiască
altfel…
Baronul este,
fireşte, incomod, el a spionat împotriva românilor în timpul
Primului Război Mondial, putând fi tratat ca un inamic al Statului
Român, agresiv şi abil ca orice aventurier.
Este legat de Ţara
Haţegului, la Săcel avea un castel, parte din acesta se mai poate
identifica şi azi în localitate, este căzut în ruină, iar unele
animale dispărute poartă numele său, are o stradă în Albania care
îi poartă numele, iar unul dintre primii dinozauri descoperiţi la
Săcel are numele Titanosaurus Dacus cu evidente rădăcini române.
Cartea redă, parţial, şi istoria Castelului de la Săcel, monument
cunoscut în zonă, apoi frământările persoanelor care au trăit în
epoca dificilă a căderii unui imperiu, pe ruinele lui clădindu-se o
altfel de Europă. Colecţia de fotografii a Baronului Nopcsa este
impresionantă, acum ea demonstrează că realitatea care a fost era
una importantă, este lumea aşa cum exista acum 100 de ani, o lumea
uitată cumva, o lume misterioasă.
În Biblioteca
Naţională a Albaniei sunt jurnalele de călătorie a personajului,
peste 3000 de pagini, o arhivă a imperiului văzută din interior.
Secretarul lui Nopcsa, Baiazid Doda, ar putea fi personaj de film,
cum altădată baronul a fost personaj de roman…
Cartea conţine
pagini de jurnal aşa cum l-a ţinut enigmaticul aventurier,
fotografii inedite, desene, blazoane, hărţi, schiţe geografice,
palobiologice etc. Toate au menirea de a reinventa epoca. Jurnalul
lui Nopcsa se citeşte cu pasiune, este exact, are nuanţe de
istoric, de strateg al armatei unui imperiu, politician iscusit,
scriitor riguros, poet de ocazie şi pasionat călător prin zone
dificile sau grandioase, abil om de afaceri în zona diplomaţiei
active şi aplicate, a folosit motocicleta, automobilul, căruţa
trasă de cai, a călărit. Autorul cărţii, Dacian Muntean, urmează
corect firul povestirii, completează aventura cu texte care fac
legătura între oameni, întâmplări, zone, el caută să ne prezinte un
script interesant despre un personaj reper într-o epocă
tumultoasă.
Monografia este
preţioasă pentru că descrie mecanismele prin care imperiul îşi
ţinea în hotare ţări diferite, este actuală într-o Europă care
seamănă cu acest fel de structură, un imperiu mai sofisticat, dar
tot imperiu. Popoare sunt manipulate unele împotriva altora,
religia este o metodă prin care sunt controlaţi oameni, demnitari,
ţărani şi burghezi, cultura este partea din societate care face
legătura între interese şi putere, rangul, moda celor care deţin
funcţii publice, eticheta, cea care ţine la distanţă personaje
incomode, banii – arma letală care face legea în locuri în care a
dispărut autoritatea, împăratul – demnitarul cu ultima apostilă,
glasul care colorează epoca. Iată, Franz Nopcsa a fost catolic, iar
religia a fost mecanismul prin care s-au manipulat mari mulţimi de
oameni, biserica acceptând acest joc ca unul necesar, parafând
legătura dintre stat şi biserică la nivel de imperiu, ca strategie
de stat… Nimic nou… Se pot descifra aceste
strategii cu iz religios în „aventurile” sale din Albania, mai
precis strategii puse la cale de imperiu… Dar omul a lăsat în urma
sa lucruri solide, serioase, valabile şi
astăzi.
Din jurnalele
baronului, veşti despre imperiu… „Ascultându-i pe ţăranii români,
discutând între ei, am aflat despre curentul anti-maghiar din
Banat, că era mai puternic decât în Transilvania şi că românii
aşteptau izbucnirea războiului la sârbi, pentru a porni şi ei
împotriva ungurilor” (p. 259).
„Se mai întâmplă
uneori să apară neînţelegeri între ciobani, de altfel calmi, iar
atunci când se întâmplă, ei devin extrem de necumpăraţi şi
violenţi, fiind capabili chiar de atrocităţi şi torturi din cele
mai cumplite” (p. 261).
„Din România, unde
am fost aproape linşat, m-am întors şi cum voi fi din nou capabil
de muncă, voi începe studiul la şarpele meu din Neocomian şi la
ţestoasă. În prezent, rănile la cap mă obligă să stau mai tot
timpul în pat” (p. 314).
„Debutul meu la
Londra l-am făcut la Royal Society, unde am demonstrat că nişte
rămăşiţe de Hypsilophodon, descrise ca fiind frunte şi nas, erau de
fapt părţi ale maxilarului inferior” (Pagina
91).
Însă, Franz Nopcsa
se sinucide. Iată parte din scrisoare: „Motivul sinuciderii mele
este sistemul nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care
l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas
Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a
ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în
urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentru că ar fi suferit mult.
Doresc să fiu incinerat” (p. 338).
Personajul reflectă
starea imperiului, epuizarea… Toate imperiile îşi au vremea
lor!
Dacian Muntean
notează în Prefaţă: „Am tradus sute de pagini din memorii,
am descifrat notiţe de jurnal, am adaptat şi interpretat
informaţiile, corelându-le cu contextul în care se petrece
acţiunea, am găsit fotografii sau schiţe care ilustrau povestirea,
le-am aranjat cursiv şi vi le oferim cu gândul că le veţi savura…”
(p. 12).
Denumirea Ţara
Haţegului în vremea baronului Nopcsa, după părerea lingviştilor,
provine din Hatzjaeger Land, o veche denumire pe filieră germană,
ar însemna ţinutul de vânătoare (Hatz = vânătoare cu câini;
Jaeger = vânător; Land = ţinut). Aşa suţine Dacian în cartea sa,
însă mai sunt şi alte opinii. Badiu Iancu, în monografiile dedicate
Haţegului, oferă şi alte variante. Consider că opiniile din aceste
monografii sunt pertinente şi ar trebui să intre în atenţia celor
care se preocupă de fenomenul Haţeg.
Dacian Muntean
condensează la pagina 33 din memorii viaţa lui Franz Nopcsa, dă
reperele necesare, descoperim că de tânăr vorbea fluent germana,
maghiara, româna, engleza, franceza, la 18 ani găseşte primele oase
de dinozaur, la 36 de ani ar fi putut deveni Regele Albaniei, la 41
de ani este declarat inamic al Statului Român şi părăseşte
localitatea Săcel, la 56 de ani se sinucide la Viena, refuzând
degradarea… Energiile imperiului s-au epuizat, s-au epuizat şi
personajele care au jucat pe scena istoriei o
vreme.
La Sânpetru, în
Ţara Haţegului, sub umbra Castelului de la Săcel, se mai descoperă
noi fosile de dinozaur, prin Munţii Retezat se mai aude ecoul lăsat
de o armă de vânătoare în plină acţiune, când caprele sălbatice
ating luna cu botul delicat şi umed…
C
Stancu
