Realitatea îl provoacă pe Daniel Marian, el intră în joc, se revoltă, spune, atrage atenția, împletește funii de cuvinte, are mereu o idee prin care scapă de tensiunea clipei. Beția de cuvinte este filtrată, alăturările presupun fantezie, acceptare. Liniile de forță ale volumului vin din multiple direcții: modernism, postmodernism, dadaism, un clasicism sub acoperire. Istoria este filtrată până la sânge, până la disoluție.
Harnic și năbădăios, poetul trăiește acut un prezent continuu, trecutul îi pansează memoria, viitorul se revoltă în mintea lui, este un timp întârziat în poeme, un timp incontrolabil omenește, controlabil doar prin ritual și fascinare.
Poet sensibil, mimând detașarea prin cuvinte bine arcuite de metafore, furios pe vremea în care locul său este tot mai îngust, revoltat pe limitele sale, Daniel Marian se lasă fascinat de luminile epocii sale. Absoarbe șocurile și le transformă-n poeme.
A consemnat C Stancu ©
