Dans din buric pe lehamitea noastră.

Nu-i așa că am obosit cu toții? Că ne-am resemnat? Ce o uimea pe Regina Maria la „poporul ei”, la acest neam de latini încrucișați cu Levantul, „sceptici și cinici”, „invidioși și egoiști, lacomi și meschini în scopurile lor” și la care „vocea șperțului este revoltător de predominantă”, era tocmai resemnarea. Românii se demobilizau repede, incapabili să ducă la capăt un lucru odată început. Sau să creadă în victorie, cum făcea ea, chiar și când totul părea pierdut. „Voi, românii”, i-a spus un profesor francez la început de secol 20 unui tânăr filozof venit să-și dea doctoratul la Paris, „vă apucați greu și vă lăsați repede”.Nu-i așa că ne-am liniștit după heirupul din noiembrie? Că ne-am culcat pe laurii victoriei? Nu-i așa că „bine că n-a ieșit Ponta”? Și că acum ne tragem sufletul? Ce contează că avem parte de „minciună ca mod de viață” și că suntem, în continuare, „prizonieri într-o lum...