Am inceput de ceva timp conservararia pentru iarna si in curand ma voi apuca de muraturi. Urmeaza sa luam prima tura de lemne si as vrea ca dupa ce termin de tot cu conservele, sa trag o smotruiala adanca in bucatarie, adica sa se lase si cu o varuiala de zile mari. Una lume mustaceste a revolta, dar i-am zis ca n-are sanse sa scape de asta.
Dar pana atunci tot mai avem zile fierbinti in care nu se poate respira, cu cer senin, prea senin si nici o adiere de vant.
Cand e cald asa, nu-mi vine sa fac mai nimic, stau si zac, la fel ca animalutele din dotare. Cainii hahaie toata ziua si dorm, nici mancare nu le mai trebuie, iar matoancele isi gasesc fel si fel de locuri de dormit, mananca de ma sperie si-s slabe rau.
Asa ca am trecut la niste "masuri" anticanicula, prea era toata lumea adormita. In zilele foarte calduroase am scos laptop-ul afara, ne-am facut un playlist aferent si am spalat covoare sub chiosc!
Mirare si placere pentru pasari si animale, sursa de nervi pentru mine, pentru ca toate pasarile si toti cainii voiau sa stea pe covorul pe care tocmai il spalam, mai putin ratele care voiau sa se balaceasca in baltile nou formate, stropind totul in jur. Evident, matoancele ne priveau de pe barnele de la mijloc ale chioscului, mirate si nervoase ca le ocupasem locurile favorite.
Dar cu toate astea ne-am distrat si mi-am luat si grija covoarelor, care de acum asteapta cuminti curatenia de toamna ca sa fie puse inapoi la locul lor.
Prin gradina lucrurile nu stau chiar bine, dar nici rau nu pot spune ca e. Dovlecii si dovleceii se descurca si ei cum pot, prazul creste, desi e putin ars la varfuri, momordica n-are treaba cu seceta, iar pepenasii cresc in vrejuri si avorteaza florile la greu.
Aromaticele le-am tuns si vad ca inca nu dau semne ca si-ar mai reveni. E seceta severa prin locurile noastre, asa ca ma multumesc cu ce am.
Incet-incet ne pregatim pentru culturile de toamna - iarna, visez ca saptamana asta sa culeg ce-a mai ramas in unul din solarii (si sa reusesc sa le conserv), astfel incat Lucian sa poata intra ca sa pregateasca terenul pentru plantare, caci in curand rasadurile vor fi gata, din cauza caldurii, cresterea le e accelerata..
Iar in al doilea solar lucrurile stau bine. Nu-mi place ca iar s-au umplut de paienjeni d-astia:
Apar in fiecare an si stiu ca sunt inofensivi, dar nu ii pot suferi. E totul plin de panze si culesul a devenit un film de actiune. Inainte sa pun mana pe o leguma, ma asigur sus-jos-stanga-dreapta ca nu e vreo scarbosenie pe acolo. Daca e, in functie de marimea chiriasului nedorit, ori o iau, ori o las.
Cu toate astea, am patit-o intr-o zi. Culegeam harnica rosii pentru livrari, matoancele se jucau prin picioarele mele, Lucian era bagat prin vinete la legat, deci toata lumea era flower-power.
Tocmai ce umplusem o ladita si o duceam afara, cand am simtit ceva pe mana. Am scuturat impiedicat mana, aveam ladita-n brate si mi-am continuat mersul. Gadalitura a incetat putin, apoi iar a inceput. Iar am dat din mana, dar tot nu s-a potolit. Convinsa ca era o musca, imi ridic cotul si ma pregateam sa suflu spre ea, cand cu groaza am vazut un exemplar absolut reusit al acestei specii. Imens! Pe mana mea!
Dupa oribila constatare, timpul nu numai ca s-a contractat brusc, dar parca ma si impiedica sa scap de bestie, tinandu-ma de maini. In secunda urmatoare mi-am auzit urletul ragusit, apoi, ca intr-o filmare cu incetinitorul, am vazut rosii colorate in aer, pisici luand-o la fuga isteric care incotro, lada goala atingand pamantul.
Dupa care brusc am realizat ca ma pot misca si am inceput sa-mi scutur necontrolat toate membrele, in timp ce din gat imi ieseau niste sunete necunoscute inca, in papuci am simtit suc de rosii, iar din vinete l-am auzit pe Lucian oftand.
La auzul oftatului resemnat, ca o luminita salvatoare de la capatul tunelului, in ritm defect de sarba amestecat cu "walking like an egyptian", ma indrept spre el si in incercarea de a-i vorbi calm, ii urlu suav pe niste triluri demne de o soprana: IA VEZI, IL MAI AM PE MINEEE??? Iar el, dragul meu drag, fara sa-si ridice ochii din vinete, imi spune pe un ton foarte calm si incet: Nu, mato, numai eu iti pot rezista, dar nu stiu pentru cat timp, pentru ca vezi tu si inima mea imbatraneste. El a facut infarct la o asemenea ostracizare.
Dar sa revenim la legume, in speta la rosii, un capitol la care stam foarte bine anul asta.
Fetele au rodit foarte bine pe etajele 1 si 2, iar unele ma uimesc cu rodul de pe etajele 3 si 4.
Astept cu interes plantele pe care le-am cultivat pentru toamna, unele din ele au inceput sa rodeasca, altele inca nu.
Vinetele albe rotunde, desi le-am pus mai tarziu, au rod mai bun decat cele lungi.
Anul asta am cultivat kiwano pentru prima data.
Iar ardeii iuti incep sa-si capete culoarea pentru o dulceata gustoasa.
In mare, cam toata lumea se pregateste pentru iarna. Au inceput sa apara masinile cu lemne prin sat, iar in dreptul unor curti au rasarit deja stivele legate. Aerul incepe sa miroasa usor a fum si bulion (in special dimineata se simte bine), tractoarele circula mereu pe ulita via camp, deocamdata se uda culturile cu cisternele, dar in curand vor incepe insamantarile pentru toamna.
Asa cum spuneam, nici noi nu facem altfel, ne pregatim cum stim mai bine pentru iarna ce va veni si speram la o toamna lunga si frumoasa.
