Am mai scris aici si aici cateva intamplari din copilaria mea de la Bolintin Vale. M-am oprit din a mai povesti pentru ca este un subiect delicat de cativa ani incoace. Mai exact de noua ani.In tot ce-i legat de copilaria mea de acolo, tataia e prezent. Altfel nici nu ar avea cum. Iar eu, dupa atatia ani, nu i-am acceptat moartea si nu am acceptat locul unde este acum.Dar sa trecem peste asta, postarea de fata se vrea una vesela si poate putin nostalgica.Desi nu este o curte foarte mare, copil fiind si comparand cu curtea din Bucuresti in care locuiam, cea de la tara mi se parea uriasa. O sursa inepuizabila de chestii de descoperit, multi pomi in care ma cataram, vie mare in care ma puteam ascunde de matura mamaiei atunci cand faceam draci...