încă de mică vedeam casele ca pe niște chipuri, cu geamurile care priveau întotdeauna curioase spre stradă și ușa care, din când în când, se deschidea și înghițea oamenii.făceam același lucru și în cazul mașinilor, doar că mi se păreau mai mereu încruntate și supărate. se luminau la față doar când apăsa cineva pe manetele potrivite ca să le facă să gâfâie și să se miște de pe loc. când nu se întâmpla asta însă, puteai oricând să te uiți pe geamurile lor și să vezi ce e înăuntru - fiecare lucru avea un scop precis. da, rareori se mai abat lucruri de la regulă - crucile atârnate de parbriz deși.. pentru cei care și le pun și ele au un scop deși de fapt sunt în mașină un simplu accesoriu.lăsând la o parte discuția despre lumea văzută în luminile unei mașini, voiam să spun că deși pentru acea oana care nici măcar nu știa să scrie sau să citească casele și mașinile se asemănau prin faptul că aveau chi...