Sunt foarte încăpăţânat şi când spun foarte înseamnă că e ceva exagerat. De cele mai multe ori îmi afirm încăpăţânarea atunci când cineva nu ştie să-mi vorbească (vă voi da exemple imediat) sau nu-mi place cum mi-i se adresează. Pentru mine cuvintele contează mult. Nu e degeaba proverbul: vorba dulce mult aduce deoarece chiar aşa e. Mă poţi convinge foarte uşor din cuvinte, ba mai mult, am atâta încredere în cuvinte încât pot fi minţit din toate unghiurile. Bine-nţeles, am încredere în cuvintele prietenilor.

Acum îţi voi spune cum e treaba cu încăpăţânarea. De multe ori tata vine la mine în cameră şi îmi spune exact aşa: “Du-te la magazin să cumperi ceva. Hai repede!“. Fraza asta face înârzierea execuţiei cu 5-10 minute deoarece mă încăpăţnez auzind adresarea asta şi plec doar atunci când am chef. Ăsta e doar un exemplu. Un alt exemplu e în aceeaşi situaţie când mama vine şi îmi spune “Te duci te rog până la magazin să cumperi ceva?“.

Fraza e cu totul altceva. De fiecare dată execut când mi-i se adreseaza mama. Las tot ce am de făcut şi plec îndată. Propoziţia interogativă adresată îmi place. Îţi mai dau un exemplu. Când cineva îmi cere ajutorul în adresarea asta “Ajută-mă şi pe mine” îl ajut dar sincer nu îl ajut cu plăcere sau rareori nu îl ajut. Dar când cineva îmi spune “Mă ajuţi şi pe mine te rog?” atunci o fac cu plăcere, sincer.

Cam asta e cu încăpăţânarea mea.

Nu vreau să atrag atenţia cu nimic. Vreau doar să explic încăpăţânarea mea.

Voi sunteti incapatanati?