HARFELE HARULUI

Această antologie de poezie creştină , cu un titlu inspirat ales HAREFELE HARULUI a apărut la sfârşitul anului 2007 sub egida  Biblioteca Provincia Corvina  – Hunedoara, la iniţiativa şi inspiraţia lui Eugen Evu şi Ion Urda, ambii implicaţi în fenomenul cultural din zona Hunedoarei, chiar ei scriitori...

Se pare că autorii antologiei au lăsat pentru o clipă creaţia proprie şi au simţit nevoia de a-şi plăti zeciuiala Celui de Sus, un fel de dar pe altarul nevăzut din viaţa fiecăruia, acel altar care pentru  o perioadă îşi arată flăcările ca să lumineze feţele scribilor.

Argumentul scrierii este cartea „Cântarea Cântărilor”  din Biblie, iar mesajul pare a fi dragostea lui Dumnezeu, care, aşa cum scria Apostolul Pavel, este legătura desăvârşirii.

Autorii au avut inspiraţia de a prezenta, pe scurt, viziunea lor asupra creaţiei. În  centru este cântecul de lauda adus lui Dumnezeu, viziune schiţată în scurte note, inspirat scrise. Aceste note se referă la argumentul creştin pentru România, argument care vine prin Hristos, argument care a fost alterat uneori de-a lungul vremii, dar care, de fiecare dată, a izbucnit cu putere în viaţa românilor. Aşa cum îi place lui Eugen Evu în ultima vreme, se joacă de-a cuvintele şi preia mesajul esenţial creştin dându-i o formă de argument filozofic, o filozofie a fiecărei zile, argumentul pentru o speranţă numită România, cu trimiteri spre un  zeu strămoş, specific şi culturii dace. Argumentul este la limită şi pare preluat din unele scrieri vehiculate în cultura română, dar adevărul este că nu puteam fi creştini înainte de Hristos şi că însuşi Hristos a lămurit problema pentru evreii farisei din vremea cât a fost în trup când a afirmat că EL ESTE  înainte de Avraam, deci este Cuvântul întrupat prin voia tatălui, rezolvând astfel problema păcatului care bloca şi blochează destinul fiinţei umane.

Autorii antologiei au pornit de la mesajul din „Cântarea Cântărilor” punând în evidenţă dragostea ca sentiment fundamental şi accentuând ideea teologiei creştine în sensul că această carte anticipează şi este totodată, din perspectiva eternităţii, oglinda dragostei dintre Isus şi Biserica sa, după cum cartea reflectă şi dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său. Dar, dincolo de acest mesaj teologic, este unul altul pus în evidenţă deplin referitor la dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dragoste curată, ca model dat omului pentru viaţa sa pe acest pământ, un model adevărat şi care elimină speculaţiile despre aberaţiile sexuale dintre bărbat şi femeie, după cum elimină cealaltă extremă a abstinenţei sexuale din motive diverse, chiar religioase.

Având ca bază aceste principii, autorii antologiei reuşesc să adune în paginile cărţii creaţia unor poeţi intraţi în conştiinţa culturii române, poeţii cu nume şi cu greutatea scrierii în timp ca Vasile Alecsandri sau Ioan Alexandru, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu, ori Alexandru Macedonski, sau Paul Aretzu. Sunt cuprinşi în antologie şi scriitori de renume din lirica universală ca Charles Baudelaire sau Rabindranath Tagore, ori Giuseppe Ungaretti. Lista poate continua, apoi sunt şi unii scriitori inediţi ca Petra Vlah sau Adrian Botez.

Desigur că rămâne cenuşa cuvintelor de dragoste pentru Dumnezeu scrise de fiecare autor…

Paul Aretzu: „ Până în veac mă dor smintelile mele şi viaţa mea ca o ploaie s-a risipit”. 

Shaul Carmel (Israel): „Ce ai turnat, Doamne, / În lutul întrupării mele / Dincolo de stele şi de îngeri ? / Ce ai turnat în mine ?”

Ion Chichere: „ Nu vă bate pe voi Dumnezeu ? / repetă în mână cu Biblia / pe care o arăta tuturor / ca pe o Lege / de Autor.”

Ion Pillat: „ În frăţie şi dreptate, şi iartă-mă Doamne că – ndrăznesc: / Te rog să faci viaţa pe pământ ca şi în cer”.

Vasile Voiculescu: „Cum te – aş muşca de te-aş putea ajunge, / Tu, Doamne, -n lume singur fruct oprit”. 

Autorii antologiei ducând, prin logica dragostei, impulsul de a aduna în carte versul arzând pentru ceva mai înalt din această viaţă,  cuprind în filele ei şi scrieri ale  creatorilor creştini clasici şi contemporani din judeţul Hunedoara, ca un gest de generozitate pentru locul în trăiesc cu toţii. Oare le-a trecut prin minte autorilor antologiei cuvintele acestea: „Descalţă-te, că stai peun pământ sfânt?” Răspunsul însă vine de la sine, e un răspuns care impune tăcere. Secţiunea este importantă şi pentru că recuperează unele scrieri aparent pierdute şi uitate sub preşul istoriei şi pentru că e o pagină scrisă în comun de oameni care s-au salutat sub aerul unui netimp atins de brume.

Dan Constantinescu Nicoară: „ Iisus, între lacrima Domnului / şi vulturul beznei / Îşi poartă crucea/ Mântuirii pământului / Daurind / şi Crucea Infinitului / Ce-l străbate de asemenea ”.

Eugen Evu: „Mi-e târziu în lume, Doamne, cu ninsoarea îţi scriu”.           

Mariana Pândaru: „ Mă aşteaptă o mulţime de zile / În care mă voi lepăda /  De toate iubirile oarbe / De toate greşalele /  De toată deşertăciunea /  Învăţând între timp / Lecţia simplă / a nemuririi”. 

Ioan Urda : „ De ce nu vrei să vezi, Doamne, / cum te sapă la rădăcină îngerii?”

În secţiunea a  III- a din antologie apar creatori creştini debutanţi din judeţul Hunedoara, semn că flacăra va arde şi că sulul manuscrisului trebuie scris, fără ca ei încă să cunoască suferinţa, sau tristeţea, fără să înţeleagă care va fi ultimul cuvânt de pe sulul manuscrisului şi dacă este un sfârşit al sulului, ei, scribii în devenire, poeţii tineri cu poeme în mâni ca  ramuri de finic.

E meritul autorilor antologiei de a lăsa deschise uşile pentru cei care vin, pentru că, în fond, e cineva la uşă şi bate…

Pentru ca această antologie să intre în sferă cu adevărat, partea a  IV -a cuprinde colinde şi alte creaţii populare creştine, o secţiune necesară pentru un popor ce a depus efortul de rămâne sub semnul Învierii.

Însă trebuie să privim atent la ceea ce scrie Tagore: „ Omul e din născare copil, puterea lui e puterea de a creşte”.

Evident, această antologie pare a fi doar un început, mai sunt poeţi care au scris poeme de laudă, integrate în cântarea cântărilor cea de toate anotimpurile şi cea de toate tristeţile şi care ar merita integrarea într-o antologie, ca poeţii din închisorile comuniste şi nu numai, poeţii din exil, cei departe de ţară …dar, poate,  va mai fi cândva o şansă.

Autorii merită şi ei aprecierea de a nu fi rămas orbi în timpul vieţii lor…

Soluţia e întoarcerea la motivul cărţii la „Cântarea Cântărilor” şi de a fi atenţi totodată la intensitatea sentimentului dragostei dintre el şi ea, în aerul nopţii, iar motivul biblic pare valabil şi astăzi:  „… nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea !”…

Antologia are un argument scris de poetul Eugen Dorcescu: „ Într- adevăr, fiinţa noastră ne depăşeşte pe noi înşine, fiindcă aparţine Fiinţei”.

Dar argument pentru antologie pare a fi şi poemul lui Miriam Chiş din Hunedoara, debutant în secţiunea antologiei - Crisalidele iubirii, secţiunea speranţei: „Îmi intră primăvara în suflet / cu pâinea aburind / de zorii primei dimineţi / mă îmbracă în cântec de păsări / şi-mi acoperă nesfinţirea / cu aripi de înger / să fiu socotit neprihănit / în dimineaţa Învierii / ca pâinea ce naşte vieţi”. 

 Iată un curcubeu peste timp, legând oamenii prin poemele lor de laudă…

Autorii antologiei au avut puterea de a vedea şi a înţelege necesitatea de laudă, ca mod de relaţionare a omului cu Dumnezeu, iar faptul că şi o instituţie din România a plecat urechea ei abstractă de ureche nemuzicală în muzica lumii, spre lucrurile adânci ale zilei, lăsând deoparte, pentru o clipă, frământările politice şi a sprijinit apariţia cărţii e semn că se poate şi Consiliul Judeţean Hunedoara a înţeles mesajul locuitorilor şi poate SUNETUL fundamental din Cântarea Cântărilor.

Poate ar merita reamintită zicerea unui rabin, Rabbi Akiba: „ Toată lumea nu valorează cât ziua în care Cântarea Cântărilor a fost dată Israelului; toate scrierile sunt sfinte,  iar Cântarea Cântărilor este sfânta sfintelor”.  Dacă aşa au scris cei din vechime, cei de azi pot doar să accepte că există undeva o Harfă, iar sunetul ei ne face viaţa mai frumoasă…

Constantin Stancu