Ce este rusinea? Potrivit DEX, este un “sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala”. Cat de buna este rusinea? La ce foloseste?

Dar mai intai cate ceva despre limite. Copiii au nevoie de limite, de reguli. Si asta inca de devreme, din mica copilarie.

“Cand impunem limite, ii ajutam sa isi dezvolte regiunile creierului superior care permit copiilor sa se controleze si sa isi regleze comportamentul si corpul”, este de parere psihiatrul Daniel Siegel. Cu alte cuvinte atunci cand punem limite copiilor ii ajutam sa isi dezvolte autocontrolul. Nu, n-am uitat ca mi-am propus sa vorbesc despre rusine. Fix la ea ajungem imediat!

Dar ce se intampla la nivelul creierului atunci cand punem limite? Potrivit lui Siegel, sistemul nervos autonom are doua ramuri. Prima este cea simpatica, care este un fel de pedala de acceleratie a comportamentului. Ea ne determina sa actionam pasional, impulsiv in anumite situatii. Iar copiii sunt experti la asta. Daca cunosti si adulti care actioneaza asa, o sa intelegi imediat ce se intampla cu ei!

Cea de-a doua ramura a sistemului nervos autonom este cea parasimpatica. Rolul ei este de a ne ajuta sa ne reglam impulsurile. Exact, este ca o frana! Chiar daca nu esti pasionat de masini, lucrurile sunt destul de simple: avem deci si acceleratie si frana. Si la masini, dar oarecum si in creier!

“Mentinerea unui echilibru intre acceleratie si frana este cheia reglarii emotionale”, spune Siegel.

La copii, frana este aproape nefunctionala. Dar parintii ii pot ajuta sa o puna in functiune, prin impunerea de limite, cu blandete si empatie (Da, articolul acesta este si o pledoarie pentru stabilirea de limite pentru cei mici!).

Si ce se intampla cand, desi are limite stabilite, copilul actioneaza impulsiv? Simplu, franeaza brusc, adica se opreste din comportament si ii este rusine de ceea ce face. Este sentimentul sanatos de rusine, care il ajuta, pe termen lung, sa isi creeze constiinta morala.

Daca limitele, regulile si interdictiile impuse copilului sunt insotite de furia parintelui, de critica acestuia sau de comentariile negative, copilul dezvolta o “rusine toxica”. Copilul invata sa se opreasca singur, frana “functioneaza”, dar insotita (in mintea celui mic) de umilinta si comentariile negative ale parintelui.

“Rusinea toxica si umilinta se pastreaza pe tot parcursul copilariei si al maturitatii, fiind prezente sub scoarta constienta, inducandu-le sentimentul ca au de ascuns «secretul» ca sunt definitiv si profund defecti”, atentioneaza Daniel Siegel.

Cum arata un adult care a invatat lectia autocontrolului insotita de sentimentul “rusinii toxice”? Traieste acut sentimentul lipsei de valoare, are probleme in relatiile apropiate, isi doreste sa aiba succes in viata, dar nu traieste aproape deloc sentimentul de satisfactie.

A, vrei niste explicatii suplimentare despre adultii care nu au nici un fel de frana. Pai, ia sa ne gandim, au avut ei stabilite vreun fel de limite cand erau copii?

Revenind la rusine, tu ce fel de rusine ai simtit in relatie cu parintii tai? Ce fel de rusine iti doresti sa simta copilul tau?

P.S. Uite de unde m-am inspirat pentru acest articol:

Siegel, D. J., Bryson, T. P. (2016). Inteligenta parentala. Disciplina dincolo de drame si haos emotional. Bucuresti: Povesti de papadie.

Din categoria:Psihologie si viata Tagged: creier, Daniel Siegel, rusine, rusine toxica, sistemul nervos autonom